Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avertizat că progresele în cadrul „Inițiativei Mării Negre”, sunt compromise de decizia țărilor Uniunii Europene de a intensifica sancțiunile împotriva Rusiei, în loc să le relaxeze.
„O parte esențială a acordului presupune eliminarea sancțiunilor asupra băncilor rusești care gestionează tranzacțiile cu produse agricole. Dacă Europa nu acceptă acest pas, demonstrează că nu dorește să susțină pacea și să se alinieze eforturilor Moscovei și Washingtonului pentru o soluție pașnică. Nu e nimic nou – obligațiile față de Rusia au rămas neîndeplinite și în trecut, deși inițiativa funcționa. Situația e cunoscută ONU și statelor implicate”, a declarat Peskov.
„Inițiativa Mării Negre” include o garanție a siguranței navigației în Marea Neagră, refuzul de a folosi forța, prevenirea folosirii navelor comerciale în scopuri militare, precum și controlul transportului prin inspecții la nave.
Afirmațiile Kremlinului au fost făcute la o zi după ce aliații Ucrainei, reuniți joi la Paris alături de președintele Volodimir Zelenski, au exclus orice concesie în privința sancțiunilor, pledând pentru înăsprirea lor.
„În cele din urmă, Ucraina este cea care va decide ce înseamnă pentru ea un pace justă și durabilă. Este absolut clar că Ucraina are nevoie de garanții de securitate, dar viziunea generală trebuie să fie stabilită de Ucraina însăși”, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„Am fost unanimi: sancțiunile împotriva Rusiei nu vor fi ridicate”, a declarat președintele francez Emmanuel Macron, gazda summitului, citat de France Presse.
Cancelarul german Olaf Scholz a adăugat că „pacea trebuie restabilită complet înainte de a discuta despre sancțiuni, iar acest moment e încă departe.”
„Am analizat cum să sporim presiunea prin sancțiuni suplimentare”, a completat premierul britanic, Keir Starmer.
Rusia și Ucraina au convenit marți să „elimine utilizarea forței” în Marea Neagră după discuții paralele cu negociatorii americani în Arabia Saudită, dar Kremlinul a declarat că o încetare a focului în spațiul maritim va începe numai dacă va primi o reducere a sancțiunilor privind exporturile agricole.
Donald Trump a declarat că SUA analizează condițiile impuse de Rusia după ce Kremlinul a insistat că a negociat concesii cu Casa Albă care ar marca prima revizuire majoră a sancțiunilor de la invazia la scară largă din 2022.
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat, miercuri, că Washingtonul examinează posibilitatea relaxării sancțiunilor proprii, precizând că unele dintre aceste condiții implică măsurile restrictive care care nu sunt ale SUA, ci ale Uniunii Europene.