Kremlinul anunță că a deturnat, în noaptea dinspre 2 spre 3 mai, un atac cu drone al ucrainenilor asupra reședinței lui Vladimir Putin din Moscova. Potrivit presei din Rusia, președintele rus nu a avut de suferit. Forțele de apărare ale Rusiei susțin că două drone au fost interceptate în apropiere de zidurile Kremlinului.
Potrivit TASS, autoritățile de la Moscova au catalogat atacul drept un act terorist. „Rusia își rezervă dreptul să răspundă atunci și acolo unde va considera de cuviință”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de presa de la Moscova.
Peskov a mai spus că în momentul atacului cu drone Vladimir Putin nu se afla în reședința sa din Kremlin.