Kremlinul califică drept „constructive” negocierile cu SUA privind Ucraina, dar admite că nu a fost găsit niciun compromis

Kremlinul a anunțat că discuțiile purtate cu reprezentanții administrației americane privind planul de pace pentru Ucraina au fost „constructive și substanțiale”, însă fără un acord asupra punctelor esențiale. Declarațiile au fost făcute de consilierul prezidențial pentru politică externă, Iuri Ușakov, la finalul unei sesiuni de negocieri care a durat cinci ore la Moscova.

Potrivit lui Ușakov, în cadrul întrevederii au fost analizate proiectele de documente transmise anterior de Washington, inclusiv varianta inițială a planului și alte patru documente suplimentare. Deși anumite elemente ale propunerilor americane au fost considerate „mai mult sau mai puțin acceptabile”, Rusia respinge o serie de formulări-cheie, în special cele legate de delimitarea teritorială.

„Deocamdată nu a fost găsită o variantă de compromis, însă unele idei americane par apropiate de o bază de lucru. Altele nu ne convin deloc. Este nevoie de discuții suplimentare”, a spus Ușakov.

El a subliniat că, fără un acord asupra „problemei teritoriale”, Kremlinul nu vede „nicio posibilitate reală de rezolvare a crizei”.

Întrebat dacă negocierile au apropiat sau au îndepărtat perspectiva păcii, consilierul lui Putin a răspuns: „Cu siguranță, nu suntem mai departe.” Totuși, el a avertizat că „urmează foarte multă muncă atât la Washington, cât și la Moscova”, iar dialogul va continua „pe linia consilierilor, diplomaților și altor reprezentanți implicați”.

Marți, la Kremlin, președintele Vladimir Putin s-a întâlnit cu Steve Witkoff, trimisul special al președintelui american Donald Trump, și cu Jared Kushner. Cei doi au transmis „salutări și cele mai bune urări” din partea liderului american, a precizat Ușakov. Putin, la rândul său, a cerut delegației să transmită „semnale politice importante” înapoi la Washington. Conținutul discuțiilor rămâne secret, părțile angajându-se să nu divulge detalii substanțiale.

„Împreună cu colegii mei americani am convenit să nu dezvăluim esența negocierilor. Acest lucru este perfect logic. Negocierile au fost complet închise și secrete”, a subliniat Ușakov.

Ușakov a adăugat că cele două părți au discutat și despre „perspectivele vaste” ale cooperării economice ruso-americane, în eventualitatea unui progres politic.

„Dacă vrem cu adevărat să cooperăm, există posibilități uriașe, dar e nevoie de voință reală atât la Moscova, cât și la Washington”, a spus el.

Delegația americană nu a comentat public negocierile și nu a făcut nicio mențiune despre o eventuală deplasare la Kiev. Potrivit Moscovei, Witkoff și Kushner se vor întoarce direct în Statele Unite.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că așteaptă clarificările SUA după rundele de dialog de la Moscova.

„Următorii pași vor depinde de aceste semnale”, a spus el.

Negocierile vin după întâlnirile din Florida dintre oficiali americani și echipa ucraineană, în cadrul încercării de ajustare a planului american de pace.

Acest plan, lansat luna trecută de administrația Trump, a stârnit îngrijorări în Europa și Ucraina, deoarece include câteva concesii pe care Kievul le consideră inadmisibile, printre ele, cedarea întregii regiuni Donbas către Rusia și renunțarea la aspirațiile de aderare la NATO.

În aceeași zi, președintele rus Vladimir Putin a acuzat statele europene că subminează procesul diplomatic condus de SUA.

„Ei nu au o agendă de pace, sunt de partea războiului”, a declarat liderul de la Kremlin, acuzând UE că introduce în propunerile de armistițiu „cereri absolut inacceptabile pentru Rusia”, blocând astfel progresul.

Deocamdată, nicio întâlnire Trump–Putin nu este programată. Kremlinul spune că o posibilă reuniune la nivel prezidențial depinde de progresele pe care echipele tehnice le vor înregistra în perioada următoare.

„Colegii mei se vor întoarce acasă, vor discuta problemele abordate astăzi, apoi, cred, ne vor contacta telefonic și vom continua discuția”, a conchis Ușakov.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...