
Kremlinul a declarat marți că nu are „niciun motiv” să spere în realizarea unor „progrese miraculoase” în cadrul noului rund de negocieri dintre Rusia și Ucraina, programat pentru această săptămână la Istanbul. Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a precizat că tema reglementării conflictului este extrem de complicată, iar chiar și un acord privind schimbul de prizonieri sau repatrierea corpurilor neînsuflețite ar reprezenta deja un rezultat important.
„Haideți să vorbim deschis: subiectul reglementării conflictului ucrainean este atât de complex, încât realizarea unor înțelegeri privind schimburile sau returnarea trupurilor celor căzuți reprezintă deja un rezultat; prin urmare, în acest caz nu aș împărtăși scepticismul dumneavoastră. Nu există niciun motiv să ne așteptăm la vreun progres de tip miracol. Este puțin probabil ca așa ceva să fie posibil în situația actuală”, a declarat un reprezentant al Kremlinului, răspunzând la o întrebare în acest sens”, le-a spus Peskov jurnaliștilor.
El a adăugat că Rusia va continua să urmărească realizarea tuturor obiectivelor inițiale ale „operațiunii militare speciale”.
Negocierile directe între delegațiile Moscovei și Kievului ar urma să aibă loc pe 23 iulie, la Palatul Ciragan din Istanbul, potrivit unei declarații recente a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a citat informații oferite de secretarul Consiliului de Securitate Națională și Apărare al Ucrainei, Rustem Umerov. Informația a fost confirmată și de o sursă a agenției ruse TASS, citată de The Moscow Times.
În același timp, Peskov a refuzat să comenteze posibilitatea unei întâlniri între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, precizând că „mai este mult de lucru înainte ca o astfel de reuniune la nivel înalt să poată fi luată în discuție în mod serios”.
El a subliniat că, în actuala fază, discuțiile de la Istanbul vor viza proiectele de memorandum privind reglementarea conflictului, propuse de cele două părți la finalul precedentei runde de negocieri. Peskov a mai spus că nu are sens să fie discutați termeni concreți pentru încheierea războiului, deoarece „există prea mulți factori imprevizibili, iar orice prognoză ar fi greșită”.