
Kremlinul a respins informațiile potrivit cărora președintele Rusiei, Vladimir Putin, ar urmări cucerirea întregii Ucraine și extinderea conflictului către alte state europene, afirmând că astfel de concluzii „nu corespund realității”.
Reacția Moscovei vine după ce agenția Reuters a relatat, citând șase surse familiarizate cu evaluările comunității de informații a Statelor Unite, că Putin nu ar fi renunțat la obiectivul de a prelua controlul asupra Ucrainei și de a recupera teritorii care au făcut parte din fosta Uniune Sovietică, inclusiv unele state membre NATO. Potrivit acelorași surse, lideri europeni și servicii de informații din Europa împărtășesc această evaluare și consideră că Rusia ar putea urmări un conflict mai amplu pe continent.
Comentând aceste informații, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Moscova nu poate evalua credibilitatea surselor citate de Reuters și a calificat concluziile drept eronate.
„În primul rând, nu știm cât de credibile sunt aceste surse. Am văzut unele informații fragmentare pe acest subiect, însă chiar dacă acestea ar fi reale, ele țin de situații în care serviciile de informații formulează evaluări și concluzii greșite. Acest lucru nu corespunde deloc realității”, a afirmat Peskov.
Amintim că, directoarea Serviciilor de Informații ale SUA, Tulsi Gabbard, a declarat că Rusia nu dispune nici de resursele, nici de capacitățile militare necesare pentru a cuceri Ucraina, cu atât mai puțin pentru a lansa un atac împotriva Europei. Declarația a fost făcută ca reacție la un material publicat de Reuters, potrivit căruia președintele rus Vladimir Putin nu s-ar limita la războiul din Ucraina și ar lua în calcul un scenariu de atac asupra statelor baltice.
Într-un mesaj publicat pe rețeaua X, Gabbard a calificat aceste afirmații drept „minciună și propagandă”, acuzând agenția Reuters că promovează narațiuni alarmiste în interesul „susținătorilor războiului”.