Astăzi, 14 septembrie 2023, se împlinesc 31 de ani de la reactivarea Sfintei Mitropolii a Basarabiei, singura noastră instituție națională din perioada interbelică de aur readusă la viață la răsărit de Prut.
Mitropolia Basarabiei a fost reactivată la 14 septembrie 1992 când creştinii ortodocşi cinstesc Înălţarea Sfintei Cruci. Crucea ca semn al jertfei, al suferinţei, al martirului, al morţii şi al reînvierii biruitoare, al mântuirii noastre.
Scoaterea de pe crucea răstignirii sale şi readucerea la viaţă sau reînvierea Mitropoliei martire a Basarabiei a coincis şi va coincide în chip minunat până la sfârşitul veacurilor cu această mare sărbătoare creştină.
Se ştie că în 1940 şi după 1944, din cauza fidelităţii lor exemplare faţă de Biserica Ortodoxă Română, mii şi mii de credincioşi ai Mitropoliei Basarabiei şi peste 100 de preoţi şi-au primit cununa muceniciei pentru Hristos, fiind împuşcaţi, schingiuiţi sau omorâţi în gheţurile Siberiei.
A fost primul semn că reactivarea Mitropoliei noastre a fost bineplăcută şi voită de Iisus cel Reînviat, Domnul şi Mântuitorul nostru. În 1994, Mitropolia Basarabiei avea să-şi stabilească Icoana Învierii drept element central al stemei sale bisericeşti. Paştele a devenit hramul Mitropoliei noastre.
Aşadar am avut un semn al Reînvierii după martiriul şi jertfa scumpă de sânge dată de Mitropolia Basarabiei. Tot la 14 septembrie sărbătorim pe stil vechi Începutul anului bisericesc, ceea ce adaugă evenimentului valenţele oricărui nou început.
Autor: Vlad Cubreacov