La Șoldănești a fost sfințit bustului Regelui Ferdinand I al României

Bustul Regelui Ferdinand I al României, instalat în satul Curătura, raionul Șoldănești a fost sfințit, în data de 10 octombrie. La eveniment a participat consulul general al României la Bălți, Petrișor-Ionel Dumitrescu, reprezentanți ai Poliției de Frontieră și ai comunității locale.

Bustul a fost ridicat datorită implicării asociației „Monumentum”, care a ajuns la restabilirea celui de-al 9-lea monument închinat Regelui Ferdinand. Monumentul de la Curătura a fost ridicat în 1936 de Căminul Cultural din localitate, însă a fost distrus în perioada sovietică. În pofida acestui fapt, postamentul s-a păstrat până în zilele noastre, fiind parțial avariat.

Slujba a fost oficiat de către preotul paroh al bisericii din localitate, Vadim Rusu, și de preotul militar al raionului, Igor Ceban, paroh al bisericii „Minunea Sfântului Mihail” din satul Cobâlea. 

„Datorită ingeniozității arhitectului Mihail Andries și a inițiativei avocatului Iulian Rusanovschi, postamentul a fost restabilit prin efortul meșterului Railean Ion și cu sprijinul localnicilor  adunați în jurul tânărului Bumbac Vasile. Acestei inițiativei s-au alăturat și domnii Lîsenco Sergiu, Andrei Bordian, Nicolae Chirilov, Savatie Cojocaru etc.”, se arată într-o postare a asociației „Monumentum” de pe Facebook 

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram