Legea „Dragalin”, ce prevede lichidarea procuraturilor specializate, votată de deputații PAS în prima lectură

Legea „Dragalin”, care prevede lichidarea Procuraturii Anticorupție și a PCCOCS, a fost votată de majoritatea PAS din Parlament în prima lectură. Documentul a fost susținut de 61 de deputați ai partidului de guvernare. Împotriva proiectului s-au pronunțat 21 de parlamentari din opoziție. Deputatul PAS, Olesea Stamate, care a criticat anterior proiectul, nu a participat la votare.  

Documentul, care prevede crearea unei singure structuri – Procuratura Anticorupție și Combatere a Crimei Organizate, a fost aprobat în prima lectură la doar o săptămână de la înregistrarea proiectului în legislativ.

Între prima lectură și a doua, proiectul urmează să parcurgă mai multe etape de consultări și propuneri de amendamente. Conducerea Procuraturii Generale, cea a Procuraturii Anticorupție și fostul șef al Comisiei juridice a Parlamentului, Olesea Stamate, insistă ca documentul să fie supus unei analize ample și din partea Comisiei de la Veneția.

Amintim, după înregistrarea în Parlament a acestui document, Veronica Dragalin a anunțat că demisionează din funcția de șef al Procuraturii Anticorupție. Înainte de a lua această decizie, însă, Dragalin a emis o declarație amplă cu un șir de obiecții și argumente pe care l-a expediat Parlamentului, CSP și Procuraturii Generale, dar și Delegației UE în Moldova, reprezentanților FMI și celor ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și ai Grupului de State împotriva Corupției (GRECO).

Potrivit declarației, proiectul PAS privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO) reprezintă un pericol pentru securitatea națională, va „pune pe pauză” un șir de dosare de rezonanță și s-ar baza pe argumente false enunțate de autorii documentului.

Dragalin mai susține că legea propusă va duce la creșterea criminalității, inclusiv a corupției la nivel înalt, iar dosarele Procuraturii Anticorupție vor fi afectate, lucru de care vor beneficia toți cei implicați în acte de corupție la nivel înalt.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...