
Lucrările de construcție a noului sediu al Ambasadei Statelor Unite, pe terenul fostului Stadion Republican, au fost declarate utilitate publică de interes național. Un proiect în acest sens a fost adoptat de Parlament în lectura a doua, cu votul a 60 de deputați.
Prin acest document, a fost dată undă verde pentru exproprierea clădirilor și altor obiecte de pe terenul aflat în paragină, așa încât să poate începe executarea lucrărilor de construcție a sediului Ambasadei SUA în R. Moldova.
„Este vorba despre construcțiile, inclusiv construcțiile nefinalizate, construcțiile provizorii sau alte lucrări atașate, amplasate pe terenul pe care va fi construit noul sediu, precum și drepturile reale și alte drepturi patrimoniale asupra acestui teren”, se arată într-un comunicat al Parlamentului.
Plata despăgubirilor și cheltuielilor aferente exproprierii va fi rambursată de Guvernul SUA, care va elabora, din surse proprii, și planul urbanistic necesar pentru eliberarea certificatului pentru proiectare.
Terenul din strada Tighina, cu suprafața de 5,2 hectare, a fost vândut autorităților americane cu 18 milioane de euro, în urma unui acord privind achiziționarea proprietății ratificat de Parlament în iulie 2024. Pe locul fostului Stadion Republican va fi construit campusul diplomatic al SUA. Ambasada s-a angajat să construiască un parc pe o parte a terenului, iar accesul publicului va fi garantat. De asemenea, porțile fostului stadion vor fi restaurate și păstrate ca simbol al istoriei acestui loc.
Autoritățile centrale anunțau anterior că pe teritoriul fostului Stadion Republican, demolat acum 18 ani, Ambasada SUA va investi cel puțin 250 de milioane de dolari.