Liderii batalionului „Azov” au revenit în Ucraina din Turcia, unde s-au aflat până în prezent, după eliberarea lor din captivitate. Cele cinci persoane, Denis Prokopenko, Sveatoslav Palamar, Sergiy Volinsky, Oleg Khomenko și Denis Shlega au ajuns în Ucraina, împreună cu președintele Volodimir Zelenski, care de vineri s-a aflat în Turcia. Zelenski a publicat o poză cu cei cinci militari de la bordul avionului.
Imediat a urmat reacția Kremlinului. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Vladimir Putin, a declarat că Moscova nu a fost înștiințată despre această decizie.
„Decizia încalcă înțelegerile existente și este direct legată de eșecurile în contraofensiva ucraineană”, a declarat Peskov pentru RIA Novosti.
Amintim că militarii ucraineni din batalionul „Azov” au apărat încă de la începutul invaziei ruse în Ucraina orașul-port Mariupol, cel mai mare oraş ucrainean anexat de Rusia. Aceștia s-au baricadat în buncărele uzinei „Azovstal”, iar ulterior, în mai 2022, s-au predat, în urma deciziei Kievului. Rusia i-a eliberat pe unii dintre ei în septembrie anului trecut, în cadrul unui schimb de prizonieri care a fost mediat de Turcia, unde aceștia au ajuns imediat după eliberarea lor.