Liderii occidentali, în frunte cu premierul britanic, cer încetarea necondiționată a focului în Ucraina înaintea convorbirii Trump-Putin

Premierul britanic Keir Starmer a avut duminică, 18 mai, o convorbire telefonică cu liderii Statelor Unite, Franței, Germaniei și Italiei pentru a-și coordona pozițiile înaintea discuției programate între președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, prevăzută pentru astăzi, 19 mai, la ora 10:00, ora Washingtonului.

Potrivit unui purtător de cuvânt de la Downing Street, liderii occidentali au discutat despre războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și au subliniat necesitatea urgentă a unui armistițiu necondiționat, la peste trei ani de la invazia pe scară largă lansată de Moscova.

Pe 10 mai, Marea Britanie, Franța, Germania și Italia și-au exprimat public sprijinul pentru propunerea președintelui Trump privind un armistițiu de 30 de zile, plan susținut și de Ucraina.

„Mâine, președintele Putin trebuie să demonstreze că își dorește pacea, acceptând armistițiul necondiționat de 30 de zile propus de președintele Trump și susținut de Ucraina și Europa” a scris președintele francez Emmanuel Macron pe platforma X, după apelul de duminică.

Liderii au discutat și despre posibilitatea impunerii unor noi sancțiuni împotriva Rusiei în cazul în care aceasta va refuza să participe în mod real la negocieri de încetare a focului, a mai precizat purtătorul de cuvânt, citat de Reuters.

Ministrul britanic de Externe, David Lammy, a acuzat sâmbătă Moscova de obstrucționare, după ce discuțiile dintre Ucraina și Rusia privind un posibil armistițiu s-au încheiat în mai puțin de două ore, fără niciun progres.

Un oficial ucrainean de rang înalt, familiarizat cu discuțiile, a declarat că negociatorii ruși au cerut Ucrainei să își retragă trupele din toate regiunile ucrainene revendicate de Moscova înainte de a accepta un armistițiu. Aceasta este o linie roșie pentru Ucraina și, în stadiul actual, Rusia nu deține controlul deplin asupra acestor regiuni.

La rândul său, președintele american Donald Trump a declarat că „nimic nu se poate întâmpla” până când nu va avea o întâlnire directă cu președintele rus Vladimir Putin.

Rusia – care avansează lent, dar constant pe câmpul de luptă și este îngrijorată că Ucraina va folosi o astfel de pauză pentru a se regrupa și a se reînarma – a declarat că trebuie să stabilească termenii unui armistițiu înainte de a-l semna.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...