
Șefii comisiilor de apărare din Congresul Statelor Unite, senatorul Roger Wicker (Mississippi) și deputatul Mike Rogers (Alabama), ambii republicani, și-au exprimat opoziția fermă față de planul Pentagonului de a reduce prezența militară americană în România, avertizând că o astfel de mișcare „transmite un semnal greșit către Rusia” și „riscă să provoace noi agresiuni”.
Într-o declarație comună transmisă presei americane, cei doi oficiali au cerut menținerea brigăzii americane de rotație dislocate în România, subliniind că aceasta a fost „un aliat solid” și a făcut „investiții majore” pentru a găzdui trupele americane și infrastructura de sprijin.
„Ne opunem cu fermitate deciziei de a nu menține brigada americană în România. Retragerea prematură a forțelor SUA, la doar câteva săptămâni după ce drone rusești au încălcat spațiul aerian românesc, riscă să provoace noi agresiuni ale Rusiei și transmite un semnal greșit în momentul în care președintele Trump încearcă să-l aducă pe Vladimir Putin la masa negocierilor pentru o pace durabilă în Ucraina”, au declarat Wicker și Rogers.
Liderii celor două comisii de apărare au evidențiat contribuțiile constante ale României la securitatea Alianței Nord-Atlantice.
„România a fost un aliat puternic, cheltuind peste 2% din PIB pentru apărare și angajându-se să atingă 5%. A găzduit sistemul antirachetă Aegis Ashore din 2016, asumând riscuri politice și militare considerabile pentru apărarea colectivă a NATO. Retragerea forțelor americane ar fi o lovitură pentru acest efort comun”, se arată în comunicat.
Wicker și Rogers au mai precizat că decizia Pentagonului contrazice politica declarată a președintelui Donald Trump, care a afirmat recent că SUA „nu își vor retrage trupele din Europa, ci doar le vor realinia temporar”.
Cei doi oficiali au criticat faptul că Congresul nu a fost informat în prealabil despre intenția de reducere a prezenței militare americane în România, deși legislația privind bugetul apărării pentru anul fiscal 2026 prevede consultarea obligatorie a legislativului pentru orice modificare semnificativă a posturii SUA în Europa.
„Este îngrijorător faptul că această decizie a fost luată fără o analiză interagenții, fără consultare cu comandanții militari și fără coordonare cu NATO. Vom cere clarificări din partea Pentagonului privind modul în care intenționează să atenueze efectele asupra securității flancului estic al Alianței”, au transmis Wicker și Rogers.
Anunțul vine la scurt timp după ce Departamentul Apărării al SUA a confirmat că Brigada a 2-a de Infanterie a Diviziei 101 Aeropurtate își va încheia misiunea în România și se va întoarce la baza din Kentucky „fără a fi înlocuită imediat”. Oficialii de la Washington au insistat că această măsură „nu reprezintă o retragere americană din Europa”, ci un semn al creșterii capacităților militare europene.
Cu toate acestea, liderii republicani din Congres avertizează că momentul este greșit, mai ales după incidentele recente în care drone rusești au traversat spațiul aerian al României, provocând tensiuni suplimentare la granița NATO.