Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a fost ucis într-un raid israelian în Teheran. Gruparea teroristă promite răzbunare

Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a fost ucis miercuri în Iran, au anunțat gruparea militantă palestiniană Hamas și Gărzile Revoluționare ale Iranului în comunicate separate, transmite Reuters. Facțiunea islamistă a deplâns moartea lui Haniyeh, despre care a spus că a fost ucis în urma „unui raid sionist perfid asupra reședinței sale din Teheran” și promite răzbunare.

Hanieh participase marți la ceremonia de depunere a jurământului de către noul președinte al Iranului, Masoud Pezeshkian.

„În această dimineață devreme, reședința lui Ismail Haniyeh din Teheran a fost lovită, ducând la martiriul său și al uneia dintre gărzile sale de corp. Cauza este în curs de investigare și va fi anunțată în curând”, au transmis Gărzile Revoluționare, forțele de elită ale Iranului.

Oficiali ai armatei israeliene au refuzat să comenteze pentru CNN știrea despre asasinarea șefului Biroului Politic al Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran, spunând că „nu răspund la relatările presei străine”.

Vestea, care a venit la mai puțin de 24 de ore după ce Israelul a afirmat că l-a ucis pe comandantul Hezbollah despre care a spus că se află în spatele unei lovituri sângeroase în Înălțimile Golan ocupate de Israel, pare să reducă șansele unui acord iminent de încetare a focului în Gaza.

„Acest asasinat al fratelui Haniyeh de către ocupația israeliană este o escaladare gravă care urmărește să frângă voința Hamas. Purtăm un război deschis pentru a elibera Ierusalimul și suntem gata să plătim orice preț”, a declarat Sami Abu Zuhri, înalt oficial Hamas.

El a declarat că Hamas va continua calea pe care o urmează, adăugând: „Suntem încrezători în victorie”.

Între timp, Consiliul Suprem de Securitate Națională al Iranului organizează o reuniune de urgență după lovitura forțelor aeriene israeliene asupra Teheranului, care a ucis liderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh. În timpul întâlnirii, este de așteptat să fie elaborat un plan de răspuns militar împotriva Israelului.

Haniyeh, care de obicei locuia în Qatar, a fost imaginea diplomației internaționale a grupului palestinian în timp ce războiul declanșat de atacul Hamas asupra Israelului la 7 octombrie făcea ravagii în Gaza, unde trei dintre fiii săi au fost uciși într-un atac israelian cu dronă.

Numit în fruntea Hamas în 2017, Haniyeh a pendulat între Turcia și Doha, capitala Qatarului, ceea ce i-a permis să evite restricțiile de călătorie din Fâșia Gaza și să acționeze ca negociator în discuțiile de încetare a focului sau să țină legătura cu Iranul, aliatul Hamas.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram