Liderul separatiștilor transnistreni, Krasnoselski, dă asigurări că Tirasolul nu va împiedica locuitorii regiuni să voteze la prezidențiale și referendum

Liderul separatiștilor transnistreni, Vadim Krasnoselski, a declarat că Tiraspolul nu va împiedica locuitorii din stânga Nistrului, care dețin pașapoarte moldovenești, să participe la alegerile prezidențiale din Republica Moldova și la referendumul constituțional din 20 octombrie. 

Krasnoselski a asigurat, citat de IPN, că trecerea așa-numitei granițe nu va fi restricționată pentru cei care doresc să voteze.

Pentru cetățenii Republicii Moldova de pe malul stâng al Nistrului vor fi deschise 30 de secții de votare situate în Zona de Securitate, în localități controlate de autoritățile constituționale de la Chișinău. 

Deschiderea secțiilor de vot în zonele necontrolate, unde „nu există garanții de securitate a procesului și nici certitudinea lipsei interferențelor externe care ar putea influența rezultatele”, contravine normelor legale, spun reprezentanții Biroului politici reintegrare de la Chișinău.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram