Lilian Carp: „Echipa PAS se axează pe rezolvarea problemelor majore din Chișinău”

Candidatul PAS pentru alegerile locale din Chișinău, Lilian Carp, susține că, în ultimii ani, Chișinăul a fost o zonă de incertitudine politică, iar partenerii de dezvoltare ale Republicii Moldova l-au ocolit din lipsa încredere față de autoritățile publice locale. În cadrul unei conferințe de presă, el a vorbit despre cele soluțiile echipei PAS, pentru asigurarea unui trai mai bun locuitorilor urbei.

Potrivit lui Lilian Carp, una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă astăzi locuitorii capitalei sunt ambuteiajele kilometrice, care se întind pe întreg teritoriul orașului. Deciziile recente ale primăriei pentru fluidizarea traficului rutier s-au dovedit a fi negândite și necalculate, iar acum, oamenii pierd și mai mult timp și nervi ca să ajungă la destinațiile lor.

Una dintre cauzele acestor ambuteiaje sunt, în opinia lui, planurile urbanistice zonale, din cauza cărora apar construcțiile improprii. Acestea nu dispun de infrastructura necesară, iar oamenii nu au acces nici la transport public, nici la școli sau grădinițe în apropiere. Astfel, mulți dintre ei sunt nevoiți să recurgă la transportul personal.

Astfel, printre angajamentele candidatului PAS la acest capitol sunt: construcția unui nou pod peste râul Bâc, construcția unor pasaje și intersecții nivelate, dar și a unui tronson de centură a municipiului Chișinău.

De asemenea, candidatul la funcția de primar general își propune investirea în noi mijloace de transport public și implementarea unui nou sistem de taxare per timp și nu per călătorie, cum este în prezent.

„Oamenii optează pentru deplasarea cu automobilul, inclusiv din cauza condițiilor din transportul public. Vom procura minim 300 de unități noi cu respectarea graficului de circulație, inclusiv introducerea sistemului de tichetare electronică”, a subliniat Lilian Carp pe pagina sa de Facebook.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...