Linia electrică Vulcănești – Chișinău, supusă primelor teste. Urmează punerea în funcțiune a stațiilor

Linia electrică Vulcănești – Chișinău, a cărei construcție a început acum doi ani, a fost supusă primelor teste. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat că procesul s-a încheiat cu succes, urmând în perioada următoare să fie finalizate și stațiile electrice de la Vulcănești și Chișinău.

Lucrările liniei electrică au început în aprilie 2024 și s-au încheiat în decembrie 2025. Aceasta are o lungime de 157 de kilometri, peste 500 de piloni și 1500 de kilometri de conductoare, făcând o legătură strategică dintre sudul și centrul R. Moldova prin intersectarea a opt raioane și 35 de localități. În funcție de regimul sistemului electroenergetic, linia va putea acoperi peste 50 la sută din consumul de energie în perioada de consum maxim.

Lucrările sunt parte a Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic, finanțat de Banca Mondială. Valoarea acestuia este de 61 milioane de euro, dintre care 27 milioane de euro sunt pentru construcția propriu-zisă a liniei.

Lucrările se desfășoară în cadrul Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic orientate spre asigurarea securității energetice a țării. Proiectul este finanțat de Banca Mondială, valoarea sa fiind de 61 de milioane de euro, dintre care în jur de 27 de milioane sunt destinate pentru construcția liniei Vulcănești-Chișinău.

Amintim că, la mijlocul acesteiluni, ministrul Junghietu anunța că pentru a acoperi investițiile pentru construcția Liniei Electrice Vulcănești – Chișinău, în valoare de peste jumătate de miliard de lei, tariful pentru curent urmează să fie majorat cu cinci la sută.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...