
După prima lovitură vine și a doua. Deputatul PAS Vasile Grădinaru sugerează că tariful pentru gaz, majorat de la 1 septembrie cu peste 40%, ar putea crește și mai mult. Parlamentarul susține că acest lucru este cauzat de costurile suportate de furnizori, care ar fi în continuare mai mari decât cele acoperite de noul preț aprobat.
„Nu o să fiu deloc populist și o să spun mai rău: această majorare nu știu dacă ar fi ultima. Chiar inclusiv aplicarea acestui tarif nu acoperă costurile care sunt cu mult peste. Acum se acumulează devieri negative”, a declarat Grădinaru în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova, citat de bani.md.
În aceste condiții, evoluția ulterioară a tarifelor va depinde inclusiv de prețurile gazelor pe piețele internaționale. Grădinaru spune că nu poate fi exclusă o nouă scumpire, în cazul unei evoluții nefavorabile a cotațiilor externe.
Deputatul afirmă că tocmai incertitudinea privind tariful din perioada rece face imposibilă, deocamdată, stabilirea exactă a categoriilor de consumatori care vor beneficia de compensații.
„Nimeni astăzi, la această oră, nu poate să vă spună, nici măcar prim-ministrul, cred, exact care vor fi către sezonul rece categoriile care vor beneficia. Trebuie să vedem în primul rând care va fi tariful la acea etapă, iar reieșind din presiunea care va fi, respectiv, se va lua decizia. Va fi o presiune foarte mare pe buget și noi va trebui să facem două lucruri: unu, să ajutăm cât de mult putem și, doi, ca acest ajutor să fie cât mai targetat”, a explicat Grădinaru.
Deputatul a precizat că nu afirmă că tarifele vor crește obligatoriu, însă admite un asemenea scenariu dacă prețul gazelor pe piața internațională va urca. Stabilirea prețului final pentru consumatori se va face, potrivit acestuia, în baza formulelor de calcul aplicate de ANRE.
Amintim că, la sfârșitul lunii august, ANRE a majorat tariful pentru gaz cu 41 la sută. De la 1 septembrie, noul preț este de 20,30 de lei pentru un metru cub de gaz, cu aproximativ șase lei mai mult decât în prezent.
Conform deciziei ANRE, tariful, fără TVA, este de 18,79 de lei pentru un metru cub, ceea ce înseamnă că în facturile finale ale consumatorilor casnici prețul, cu taxele incluse, va fi de 20,30 de lei.