Lucrări ample în zona pietonală a bd. Iuri Gagarin din Chișinău. Vor apărea piste pentru bicicliști și noi locuri de parcare

Până la sfârșitul acestui an, zona pietonală a bd. Iuri Gagarin din Capitală va fi reabilitată capital, pentru prima dată de la darea în exploatare a acestei artere importante din zona Gării. În cadrul primei etape se intervine la reabilitarea părții pare a bulevardului, unde își au sediul trei instituții de învățământ, printre care Universitatea Cooperatist Comercială.

Conform proiectului, lucrările de reabilitare presupun decaparea învelișului de asfalt uzat, montarea pavajului, instalarea noilor grile la canalele pluviale, amenajarea acceselor pietonale, instalarea bordurilor, modernizarea sistemului de iluminat public, amenajarea spațiului verde și instalarea mobilierului urban. Renovată va fi și stația de așteptare a transportului public. La fel, vor fi reabilitate scările și parapeturile din zona teritoriului adiacent Universității Cooperatist Comerciale din Moldova.

„Este o zonă care era distrusă până acum. În complex vor fi făcute multe lucrări. Cea mai mare parte va fi finalizată la sfârșitul anului. Va fi o conexiune legată de piste pentru cicliști între Ciuflea – Viaduct – Negruzzi – Decebal și îmi doresc ca aceste lucruri să fie făcute cât mai curând posibil. Avem proiecte de acest tip în toate sectoarele”, a declarat primarul Capitalei, Ion Ceban, care a organizat o inspecție la fața locului.

De asemenea, în zonă urmează să fie amenajate și mai multe locuri de parcare.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...