Lukoil, forțată de sancțiunile impuse de SUA să își vândă activele externe la o treime din valoare

Cea mai mare companie petrolieră privată din Rusia, Lukoil, este nevoită să își vândă activele din străinătate după ce administrația președintelui Donald Trump a impus sancțiuni blocante împotriva grupului, potrivit publicației Izvestia.

Compania deține participații în proiecte petroliere din Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan, Irak, Egipt și Emiratele Arabe Unite, precum și în America Latină, Africa de Vest și Centrală. De asemenea, Lukoil controlează rafinării în Bulgaria, România și Țările de Jos, alături de o rețea extinsă de benzinării în Uniunea Europeană.

Valoarea totală a activelor externe este estimată la 10 miliarde de dolari, însă vânzarea acestora ar urma să se facă cu un discount între 50 și 70%, în funcție de jurisdicție.

„Reducerea de preț va depinde de numeroși factori, calendarul tranzacțiilor, participanții, contextul geopolitic. În statele considerate ostile, discountul ar putea ajunge până la 70%, iar în cele neutre sau prietenoase, la circa 50%”, a explicat Dmitri Kasatkin, partener la Kasatkin Consulting.

După introducerea sancțiunilor, Departamentul Trezoreriei SUA a permis desfășurarea tranzacțiilor cu Lukoil doar până la 21 noiembrie 2025. Potrivit experților, această perioadă este mult prea scurtă, întrucât vânzarea unor active de asemenea anvergură durează în mod obișnuit între 6 și 12 luni.

Reprezentanții Lukoil au declarat că, dacă nu vor reuși să finalizeze tranzacțiile până la termenul limită, compania va solicita o prelungire a licenței OFAC (Oficiul pentru Controlul Activelor Străine din cadrul Trezoreriei SUA).

Compania urmează să renunțe la activele din SUA și Uniunea Europeană, dar ar putea păstra filialele din CSI și Orientul Mijlociu, posibil prin transferarea lor către „parteneri prietenoși”, estimează Kasatkin.

Analiștii Alfa-Bank consideră puțin probabil ca Lukoil să se despartă de marile sale proiecte de extracție din Irak, Kazahstan și Azerbaidjan, menționând că unele dintre acestea, precum Tengizchevroil sau Kaspian Pipeline Consortium (CPC), au fost exceptate de la sancțiuni.

Totuși, ponderea activelor internaționale este semnificativă. Acestea generează peste 6,5% din producția totală de țiței a companiei și aproape jumătate din producția de gaze naturale, iar rafinăriile din străinătate asigură circa 25% din capacitatea globală de prelucrare.

„Vânzarea acestor active va însemna pentru Lukoil o reducere considerabilă a volumului de extracție și rafinare a produselor petroliere”, au concluzionat analiștii Alfa-Bank.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...