Măcelul de la Nistru din 23 februarie 1932. Grănicerii sovietici au ucis cu ferocitate zeci de români transnistreni care se refugiau în România

Acum 93 de ani, zeci de români transnistreni din Ucraina Sovietică au fost secerați cu ferocitate, în timp ce încercau să treacă Nistrul înghețat în zona satului Olănești din actualul raion Ștefan Vodă. Pentru istorici, tragedia din 23 februarie 1932 a rămas ca Masacrul de la Pădurea Olănești, iar datele vremii arată că au fost omorâți de mitralierele și grenadele grănicerilor sovietici peste 40 de români transnistreni care încercau să se refugieze în dreapta Nistrului, în România.

Anul 1932 a început pentru sute de mii de oameni din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, parte a Ucrainei Sovietice, cu o foamete necruțătoare, numită ulterior Holodomor, organizată și provocată de abuzurile funcționarilor sovietici, în care țăranilor le-au fost sechestrate produsele agricole în procesul de creare a colhozurilor. În aceste condiții, viața românilor transnistreni și nu doar devenise insuportabilă, iar mulți dintre ei au înțeles că singura salvare este să se refugieze în România, prin trecerea frontierei de pe Nistru.

Așa a decis și un grup format din zeci de români, care în noaptea de 23 februarie 1932 au profitat de faptul că Nistrul înghețase bine în acea iarnă și au încercat să traverseze frontiera româno-sovietică în zona satului Olănești.

Trupele de grăniceri au recurs însă la un măcel comis cu ferocitate. Aceștia au început să tragă din mitraliere și să arunce grenade în direcția românilor, printre care copii și femei. În jur de 20 de supraviețuitori ai masacrului, care au reușit să ajungă pe malul drept, mulți fiind grav răniți, au povestit că au fost mai bine de 60 de români care au pornit spre pădurea Olănești, dar au fost surprinși de grănicerii sovietici care au deschis focul către grup fără avertismente. Nicio victimă nu era înarmată.

Tragedia a cutremurat opinia publică românească şi internațională. În data de 26 februarie despre acest măcel a fost discutat în Parlamentul României, iar la începutul lunii martie 1932, preşedintele Consiliului de Miniştri, Nicolae Iorga, a calificat tragedia ca „acte de sălbăticie fără pereche împotriva populaţiei paşnice”.

În lipsa unor relații diplomatice dintre București și Moscova, Guvernul României a găsit câteva soluții pentru problema românilor transnistreni, inclusiv pentru a opri masacrele. A fost înaintat un memoriu Ligii Naţiunilor și au fost trimise declarații și scrisori oficiale puterilor internaționale prin care se aducea la cunoștință despre aceste acte criminale.

Arhive ale Detașamentul român de Grăniceri Olănești arată că treceri în zonă au fost înregistrate periodic și după acest masacru. De exemplu, în aprilie 1932 numărul refugiaților înregistrați în regiune crescuse de patru ori.

În România, refugiații, indiferent de naționalitate, beneficiau de un șir de servicii. La Chişinău activa Comitetul pentru Ajutorarea Refugiaților Moldoveni de peste Nistru, condus de Pan Halippa. Acesta oferea mâncare, îmbrăcăminte, încălțăminte și alte lucruri necesare familiilor fugite din „raiul sovietic”.