Macron avertizează că Rusia a devenit o amenințare clară la adresa Europei și cere pregătire pentru „o lume fără sprijinul SUA”

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a avertizat într-o adresare către națiune, miercuri seara, că Rusia reprezintă o amenințare clară la adresa Franței și a Europei, subliniind necesitatea unor măsuri urgente pentru consolidarea securității continentale. Macron a acuzat Rusia inclusiv de manipularea alegerilor în România și în Republica Moldova.

În ajunul unui summit european crucial de la Bruxelles, Macron a promis investiții suplimentare în apărare și a lansat ideea unei dezbateri strategice privind extinderea disuasiunii nucleare franceze pentru protejarea aliaților europeni.

„Mă adresez dumneavoastră în această seară din cauza situației internaționale. Sunteți preocupați în mod legitim de evenimentele istorice aflate în curs. Statele Unite ale Americii și-au modificat poziția față de războiul din Ucraina și intenționează să aplice taxe vamale Europei. Iar amenințarea teroristă a revenit. Intrăm într-o nouă eră. În contextul acestei lumi periculoase, a asista ca spectator ar fi o nebunie”, a declarant Macron în debutul alocuțiunii sale.

Pe fondul incertitudinii privind poziția SUA sub administrația Trump, care a suspendat recent ajutorul militar pentru Ucraina, Macron a insistat că Europa trebuie să fie pregătită să se apere singură.

„Vreau să cred că SUA vor rămâne alături de noi, dar trebuie să fim gata și pentru contrariu. Viitorul Europei nu poate fi decis la Moscova sau Washington”, a afirmat el, reiterând atașamentul față de NATO, dar pledând pentru o independență sporită în apărare.

Un punct central al discursului a fost propunerea de a deschide o dezbatere privind disuasiunea nucleară franceză.

„Am decis să inițiez o dezbatere strategică asupra protejării aliaților noștri europeni prin disuasiunea noastră nucleară, deși decizia finală va rămâne în mâinile președintelui Republicii”, a precizat Macron, răspunzând astfel apelului viitorului cancelar german Friedrich Merz.

Totodată, el a anunțat că Franța va găzdui săptămâna viitoare o reuniune a șefilor de stat-major din țările dispuse să garanteze pacea în Ucraina post-conflict, fără a exclude desfășurarea trupelor europene pentru a asigura respectarea unui eventual acord.

„Pacea nu poate fi încheiată cu orice preț și sub dictat rusesc, pacea nu poate însemna capitularea Ucrainei”, a subliniat Emmanuel Macron, anunțând continuarea sprijinului european pentru Kiev.

Macron a criticat vehement acțiunile Rusiei împotriva Europei, inclusiv prin „manipularea alegerilor în România și R. Moldova.”

„Rusia președintelui Putin încalcă frontierele noastre pentru a asasina disidenți, manipulează alegerile în România, în Republica Moldova, lansează atacuri cibernetice asupra spitalelor noastre pentru a le bloca funcționarea. Rusia încearcă să ne manipuleze opiniile prin minciuni difuzate pe rețelele de socializare, ne testează limitele”, a mai declarant Macron.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...