MAE acordă sprijin pentru repatrierea celor trei cetățeni ai R. Moldova decedați în accidentul din Halkidiki

Ministerul de Externe de la Chișinău confirmă că în tragicul accident rutier produs în regiunea Halkidiki, Grecia, au fost implicați patru cetățeni ai Republicii Moldova, membri ai aceleiași familii. În urma impactului, trei dintre aceștia și-au pierdut viața, iar o fetiță de 7 ani, singura supraviețuitoare, este internată în stare gravă și beneficiază de îngrijiri medicale.

Potrivit MAE, Ambasada Republicii Moldova la Atena este în contact permanent cu autoritățile elene, cu instituțiile medicale și cu familia victimelor. Misiunea diplomatică monitorizează îndeaproape evoluția cazului și acordă întreaga asistență consulară necesară, inclusiv întreprinde demersurile pentru repatrierea persoanelor decedate.

„Ministerul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanțe rudelor și apropiaților familiei îndoliate și își exprimă întreaga compasiune în aceste momente de profundă durere”, se arată în comunicatul instituției.

Totodată, ministerul precizează că va continua să urmărească evoluția cazului prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova la Atena și va menține legătura cu autoritățile elene competente.

Tragedia s-a produs miercuri, în jurul orei 18:20, pe drumul provincial Nea Moudania – Sithonia, în apropierea localității Metamorfosi, din peninsula Halkidiki.

Din cauze care sunt încă investigate, autoturismul în care se afla familia din Republica Moldova, condus de tatăl în vârstă de 35 de ani, a intrat în coliziune frontală cu o autocisternă pentru vidanjare, condusă de un cetățean grec de 44 de ani.

În urma impactului, mama, în vârstă de 28 de ani, și fiica lor de doar șase luni au murit pe loc. Tatăl a fost scos dintre fiarele contorsionate de pompieri și transportat în stare critică la Spitalul General din Polygyros, unde a decedat câteva ore mai târziu.

Singura supraviețuitoare, fetița de 7 ani, a fost transportată inițial la același spital, însă, din cauza traumatismelor cranio-cerebrale severe, medicii au decis transferul de urgență la Spitalul „Papageorgiou” din Salonic, unde se află internată la Terapie Intensivă.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...