VIDEO | „Magii de la Răsărit”, la a treia ediție. Concerte de colinde românești, susținute de Corala Mitropoliei Basarabiei

Corala academică a Mitropoliei Basarabiei „Gavriil Musicescu”, în colaborare cu Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, vă invită la un eveniment special: Concertul de colinde „Magii de la Răsărit”, ediția a III-a. Evenimentul se va desfășura pe o perioadă de trei zile, în trei orașe, pentru a transmite atmosfera binecuvântată a sărbătorilor de iarnă, anunță Mitropolia Basarabiei, într-un comunicat de presă.

Astfel, în 15 decembrie, începând cu ora 19:00, doritorii sunt așteptați în Sala de festivități a Complexului Sociocultural Universitar din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău, adresa: Strada Nicolae Testemițanu, nr. 25, mun. Chișinău. În cadrul spectacolului, vor mai evolua și Corul mic de fete al Școlii de Arte „Alexei Stârcea” din Chișinău, Corul Bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din satul Costești, Corul „Doina Codrului” din localitatea Lozova și Ansamblul de copii al Casei de cultură din localitatea Lozova

În 16 decembrie, începând cu ora 15:00, va avea loc un concert la Casa de Cultură din municipiul Edineț, adresa: Strada Independenței, Nr. 65, mun. Edineț.

Iar a treia zi, în 17 decembrie, tot de la ora 15:00, corul va evolua în orașul Ștefan Vodă, la Casa de Cultură, amplasată pe strada 31 August 1989, Nr. 2, (Piața Centrală).

În cadrul spectacolelor, Corala va aduce în prim-plan colinde exclusiv românești din diverse regiuni ale țării, aducând astfel în atenția publicului larg frumusețea și diversitatea tradițiilor noastre. Intrarea la aceste evenimente este liberă.

Evenimentul va fi onorat de prezența oficialilor de stat ai Republicii Moldova, reprezentanților Ambasadei României la Chișinău, Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova a Guvernului României, Institutului Cultural Român din Republica Moldova, alături de reprezentanți ai instituțiilor de învățământ, cultură și media.

„Invităm toți iubitorii de tradiție, spiritualitate, artă, cultură și muzică, alături de toți credincioșii, să se alăture acestui moment de comuniune și bucurie. Să vestim împreună Sărbătorea Nașterii Domnului, pregătindu-ne să primim lumina și căldura acestei sărbători în inimile noastre!”, se mai spune în comunicatul Mitropoliei.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...