Mai multe țări din UE refuză participarea la planul SUA de livrare a armelor americane către Ucraina: „Ne concentrăm pe alte forme de ajutor”

Cel puțin patru state membre ale Uniunii Europene nu vor participa la noua schemă de livrare a armelor americane către Ucraina prin intermediul NATO, potrivit presei europene. Franța, Italia, Cehia și Ungaria s-au distanțat de inițiativa promovată de președintele american Donald Trump, care presupune ca aliații europeni să finanțeze achiziția de armament fabricat în SUA pentru a fi transferat armatei ucrainene.

Potrivit surselor Politico, Franța a ales să nu adere la inițiativă pentru a-și susține propria industrie de apărare, iar Italia, potrivit La Stampa, va oferi doar „sprijin logistic”, fără a contribui financiar la achizițiile de armament.

Ungaria a respins categoric ideea. Ministrul de externe Peter Szijjarto a declarat că „banii ungurilor, armele ungare și soldații unguri nu vor fi trimiși în Ucraina”.

La rândul său, premierul ceh Petr Fiala a anunțat că Praga nu va participa la proiectul propus de Trump. Într-un interviu acordat publicației Publico, Fiala a afirmat că Cehia rămâne concentrată pe propria inițiativă privind livrările de muniție către Ucraina.

„Republica Cehă se concentrează pe alte proiecte și modalități de a sprijini Ucraina. Prin urmare, în acest moment nu luăm în calcul alăturarea la această inițiativă”.

De cealaltă parte, Danemarca, Țările de Jos și Suedia și-au exprimat deja disponibilitatea de a contribui financiar la achiziționarea de sisteme de armament american destinate Ucrainei, în conformitate cu noua inițiativă propusă de președintele SUA, Donald Trump. Planul, elaborat în colaborare cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, prevede ca aliații europeni să cumpere rachete și alte echipamente fabricate în SUA, care vor fi ulterior transferate forțelor armate ucrainene.

Într-un discurs susținut la Bruxelles pe 15 iulie, ministrul danez de externe, Lars Lokke Rasmussen, a declarat că țara sa este pregătită să participe la schema de achiziție, deși nu deține în prezent sisteme Patriot.

„Suntem mândri să fim unul dintre cei mai mari susținători ai Ucrainei pe cap de locuitor și suntem gata să facem mai mult”, a spus oficialul danez, subliniind că inițiativa este compatibilă cu modelul de investiții directe al Danemarcei în apărarea Ucrainei.

La rândul său, ministrul olandez de externe, Caspar Veldkamp, a confirmat că Olanda „evaluează pozitiv” participarea la proiect, în timp ce ministrul suedez al Apărării, Pal Jonson, a declarat că Suedia va contribui la extinderea livrărilor de arme către Kiev.

„Salutăm decizia SUA de a facilita livrarea de sisteme Patriot și de a crește presiunea asupra Rusiei. Suedia va contribui”, a spus Jonson, fără a detalia natura sprijinului.

Inițiativa vine în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii ucrainene.

Planul permite țărilor europene să își reînnoiască propriile stocuri cu armament american după transferul echipamentelor existente către Ucraina. Potrivit informațiilor difuzate de Euractiv și Reuters, alte state precum Canada, Norvegia și Marea Britanie ar putea adera în curând la inițiativă.

Președintele SUA a reiterat că SUA nu vor suporta cheltuielile, acestea revenind în totalitate partenerilor europeni. Marți, Trump a anunțat că Ucraina a început deja să primească rachete pentru sistemele antiaeriene Patriot, în baza unui nou acord susținut de aliații europeni.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...