
Maia Sandu a mers pe șantierul viitoarei baze militare de la Băcioi, care ar urma să fie dată în exploatare în 2027. Amplasată pe un teren de aproximativ 60 de hectare, baza urmează să fie dotată cu zone de instruire, poligoane pentru antrenament și cazărmi moderne, multe dintre clădirile pentru cazare fiind deja ridicate.
„De mulți ani vorbim despre condițiile precare în care locuiesc și se antrenează militarii moldoveni. În sfârșit lucrurile se schimbă în bine. Așa arată șantierul noii unități militare din Băcioi. Tabăra va oferi condiții moderne de cazare și instruire, conform celor mai bune practici internaționale. Investițiile în apărare sunt investiții în pace, în stabilitate și în încrederea că, chiar și într-o lume complicată, putem avea grijă unii de alții și să ne facem cu cinste datoria față de țară”, a scris șefa statului pe rețelel de socializare.
Amintim că obiectul strategic ar urma să fie dat în exploatare în 2027. Proiectul a început în 2022 cu studiul de fezabilitate care a costat un milion de lei. Ulterior, au fost efectuate procedurile de proiectare a clădirilor și amenajarea teritoriilor. În 2023 și 2024, pentru lucrările de pe șantierul din Băcioi au fost alocate deja 300 de milioane de lei, iar pentru acest an au fost planificate alte 200 de milioane de lei.
Potrivit declarațiilor anterioare ale ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, în noua unitate militară vor fi dislocați militarii Brigăzii nr.2 Infanterie Motorizată „Ștefan Cel Mare”.