
Fracțiunile din opoziția parlamentară anunță inițierea procedurii de suspendare a șefei statului, Maia Sandu, acuzată de uzurparea puterii, de subminarea statului de drept, de arogări abuzive de atribuții și de imixtiuni în sistemul justiției. Reprezentanți ai celor cinci fracțiuni din opoziție au organizat o conferință în care anunță înregistrarea proiectului cu „50 de pagini de învinuiri”.
Opoziția constată „degradarea semnificativă a situației generale în țară pe plan social, economic, politic, inclusiv în comparație cu situația de la recunoașterea caracterului captiv al statului prin hotărârea Parlamentului din 8 iunie 2019”.
Inițiativa a fost anunțată de reprezentanți ai tuturor fracțiunilor din opoziție: Ion Chicu, Gaik Vartanean (Blocul Alternativa), Diana Caraman (PCRM), Alexandru Berlinschi (Partidul Nostru), Pavel Voicu (PSRM) și Valentina Meșină (Democrația Acasă).
„Condamnăm modul de administrare a statului de către actuala guvernare prin încălcarea principiului separării puterii în stat și prin arogarea abuzivă de către președintele a competențelor celorlalte ramuri ale puterii de stat. Constatăm o situație extrem de gravă în domeniul justiției, al garantării și protejării drepturilor omului. (…) Inițiem procedura de suspendare din funcție a președintelui R. Moldova, Maia Sandu, care a comis în mod repetat fapte grave de încălcare a Constituției și legilor țării. Este vorba de uzurparea puterii de stat prin subminarea statului de drept, a democrației și a principiului separației puterilor în stat, subminarea ramurii puterii legislative, manifestată prin încălcarea procedurii de desemnare a candidatului la funcția de prim-ministru, subminarea ramurii puterii executive prin înaintarea ilegală a unor indicații Guvernului, subminarea ramurii puterii judecătorești prin exercitarea neconstituțională a atribuțiilor prezidențiale, imixtiunea în activitatea organelor procuraturii și subminarea independenței, integrității și suveranității R. Moldova”, se arată în declarația opoziției parlamentare.
De asemenea, Maia Sandu este acuzată și de încălcarea „obligației de imparțialitate politică”.
„Este vorba de recrutarea personală a candidaților pentru lista personală a PAS, condiționarea publică a fondurilor europene de votul la alegerile locale generale în favoarea PAS. Implicarea directă în campanii electorale parlamentare și locale în susținerea PAS. Încălcarea drepturilor omului. Reținem manifestările de segregare a societății pe criterii geopolitice și politice, prin împărțirea cetățenilor în cetățeni buni, adică cei ce susțin PAS, și dușmani ai statului sau agenți străini. Relevăm abuzurile manifestate prin lipsirea arbitrară de cetățenie a unor persoane care au obținut inclusiv cetățenia prin naștere, acțiuni ce sunt în contradicție cu convențiile internaționale”, se mai arată în declarația opoziției.
Precizăm că, potrivit legislației, procedura de suspendare din funcție a președintelui Republicii Moldova poate fi inițiată de cel puțin o treime dintre deputați. Pentru aprobarea suspendării este necesar votul a două treimi din numărul parlamentarilor. Ulterior, legislativul trebuie să organizeze un referendum privind demiterea șefului statului.