Maia Sandu anunță că va candida la alegerile prezidențiale și vrea organizarea unui referendum privind aderarea la UE 

Președintele Maia Sandu a anunțat astăzi, prin intermediul unui comunicat de presă, că va candida la alegerile prezidențiale din toamna anului viitor și a cerut Parlamentului să inițieze procedurile prind organizarea unui referedum în cadrul căruia cetățenii să se expună dacă vor sau nu ca R.Moldova să adere la Uniunea Europeană. Maia Sandu a făcut anunțul la trei ani de la preluarea mandatului de șef al statului.

„Dragi cetățeni, cu câțiva ani în urmă, am pornit, împreună, pe un drum al transformării Moldovei într-o țară mai bună. După 3 ani de mandat, am reușit să menținem pacea acasă, să întărim independența țării, să avem o guvernare alături de oameni și să deschidem negocierile pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Viitorul nostru este în familia europeană și este necesar să spunem clar – toată țara – ce drum alegem pentru Moldova. Solicit Parlamentului să inițieze organizarea unui referendum la toamna viitoare, la care vocea cetățenilor să fie hotărâtoare”, a punctat președintele Sandu.

Șefa statului a subliniat că pe parcursul mandatului său și-a asumat să ducă până la capăt misiunea integrării europene.

„Am obținut sprijinul statelor membre pentru acest parcurs și am nevoie de sprijinul vostru, dragi moldoveni, pentru a reuși. Mai avem pași importanți de făcut și mă angajez să continui, dacă îmi veți oferi încrederea pentru un nou mandat în 2024”,  a mai spus Maia Sandu. 

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram