Maia Sandu, despre reunirea cu România: Ne-ar aduce mai multă securitate, dar decizia aparține majorității cetățenilor R. Moldova 

Maia Sandu reia subiectul reunirii R. Moldova cu România. Președintele a spus că „unirea cu România ne-ar aduce mai multă securitate”. Declarația a fost făcută în contextul „Moldova Security Forum”. 

„Unirea cu România ne-ar aduce mai multă securitate”, dar această decizie aparține majorității cetățenilor R. Moldova și este o decizie mare care poate fi luată doar de un număr mare al cetățenilor noștri”, a punctat Maia Sandu. 

La începutul acestui an, Maia Sandu a declarat  că ar vota pentru reunirea cu România, în cazul organizării unui referendum pe acest subiect. Afirmația a fost făcută într-un interviu acordat jurnaliștilor britanici Rory Stewart și Alastair Campbell, realizat în cadrul unui podcast din Marea Britanie.

„Dacă am avea un referendum, aș vota pentru reunirea cu România. (…) Dar ca președinte al Republicii Moldova, înțeleg că nu există o majoritate care să sprijine unirea cu România, dar există o majoritate care sprijină aderarea la UE și noi acționăm în sensul acesta. Este un obiectiv mult mai realist și ne ajută să ne protejăm suveranitatea”, a explicat Maia Sandu. 

Ulterior, în luna mai a acestui an, Maia Sandu a declarat că „dacă parcursul european al Republicii Moldova se va împotmoli, va fi luată în considerare opțiunea Unirii cu România pentru a păstra pacea și democrația”. Declarația a fost făcută de președintele Maia Sandu într-un interviu pentru Deutsche Welle.

„Ne putem alătura României în UE și credem că, și nu e doar vorba despre ce credem, dar și avem mai mulți oameni care susțin integrarea europeană a R. Moldova, în prezent. Avem și oameni care susțin Unirea cu România. Acum, muncim din greu ca R. Moldova să facă parte din UE și sperăm că acest scenariu va funcționa. Dacă nu va funcționa, dintr-un motiv sau altul, sigur că vom lua în considerare alte opțiuni”, a declarat Maia Sandu. 

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...