
Președintele Maia Sandu a ținut marți, 9 septembrie, un discurs în plenul Parlamentului European, în care a vorbit despre „apărarea democrațiilor, reziliența Moldovei și riscurile majore cu care se confruntă statul nostru” în pragul alegerilor parlamentare din 28 septembrie.
Președinta a subliniat că R. Moldova, în ultimele trei decenii, a reușit să construiască o democrație vie, chiar dacă fragilă: a făcut față conflictului armat de la Nistru, crizelor economice, embargourilor și șantajului energetic, influenței oligarhilor și chiar unei fraude bancare care a zguduit statul. Iar anul trecut, moldovenii au rezistat și unei ample ingerințe rusești.
Șefa statului a vorbit și despre alegerile parlamentare din 28 septembrie.
„Rezultatul va hotărî dacă ne consolidăm ca o democrație stabilă pe drumul spre Uniunea Europeană – ca un vecin sigur al Ucrainei și un furnizor de securitate pentru Uniune – sau dacă Rusia ne destabilizează, ne smulge de lângă Europa și ne transformă într-o amenințare la granița de sud-vest a Ucrainei și la frontiera de est a Europei”, a avertizat Maia Sandu.
Președinta a vorbit și despre metodele folosite de Kremlin pentru a manipula și influența alegerile.
„Finanțări ilegale prin criptomonede, scheme de cumpărare de voturi, deepfake-uri și campanii de dezinformare pe rețelele sociale, atacuri cibernetice asupra instituțiilor statului, proteste plătite și încercări de a dezbina comunitățile. Moldova poate fi un laborator. Dar ținta finală este Europa”, a declarat Sandu.
În fața eurodeputaților, Maia Sandu a îndemnat la o regândire a mijloacelor prin care Europa își apără democrațiile.
„Nu mai trăim pe timpuri de pace. În Europa este din nou război. Dacă amenințările sunt noi, și instrumentele de apărare trebuie să fie noi. Singura cale înainte este să ne apărăm democrațiile cu dinții – și să o facem împreună”, a punctat șefa statului.
În încheiere, Sandu s-a adresat direct cetățenilor Republicii Moldova cu un apel la unitate și responsabilitate civică.
„Acum trebuie să facem pasul decisiv: să alegem un Parlament care să ducă Moldova în Uniunea Europeană. Viitorul Moldovei depinde de curajul și unitatea cu care vom merge la vot”, a adăugat Sandu.
Agenda vizitei la Strasbourg continuă cu o întâlnire cu Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, vicepreședintă a Comisiei Europene, întrevederi cu reprezentanții grupurilor politice din Parlamentul European, precum și cu Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset.