Maia Sandu, Dorin Recean și Oleg Serebrian efectuează o vizită de lucru în Zona de Securitate

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează astăzi o vizită de lucru în Zona de Securitate, însoțită de Prim-ministrul Dorin Recean și Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian. Scopul vizitei este de a evalua situația localităților afectate de criza energetică și de a identifica soluții pentru asigurarea accesului cetățenilor la servicii esențiale în această perioadă dificilă, transmite Președinția într-un comunicat.

Criza energetică, cauzată de întreruperea livrărilor de gaze din partea „Gazprom” către regiunea transnistreană, a avut un impact semnificativ asupra mai multor localități din Zona de Securitate, care nu sunt conectate direct la rețelele energetice ale malului drept al Nistrului.

În contextul acestei crize, la 6 ianuarie, Comisia pentru Situații Excepționale a decis ca distribuitorul de energie electrică „Premier Energy” să conecteze localitățile Varnița și Copanca la rețeaua sa. Totodată, 14 localități vor fi integrate în rețelele de distribuție a gazelor naturale ale „Moldovagaz”.

Guvernul a oferit și ajutoare umanitare, inclusiv rezerve de combustibil și generatoare, pentru a sprijini locuitorii afectați.

În cadrul vizitei sale, Maia Sandu va purta discuții cu autoritățile locale, liderii comunităților și locuitorii din satele afectate, având în vedere nevoile lor urgente. De asemenea, președintele va vizita școli, grădinițe, centre medicale și alte instituții esențiale din zonă pentru a evalua condițiile și măsurile de sprijin implementate.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...