Maia Sandu, în vizită oficială la Londra. Audiență la Regele Charles al III-lea și discuții pentru aprofundarea relațiilor bilaterale

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, se află într-o vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în perioada 23–24 iulie, cu scopul de a consolida relațiile bilaterale și parteneriatul strategic cu Londra. Șefa statului va avea o audiență cu Majestatea Sa Regele Charles al III-lea, transmite președinția într-un comunicat.

Această vizită are ca scop consolidarea parteneriatului R. Moldova cu Marea Britanie, bazat pe cooperarea în domenii precum, dezvoltarea economică, întărirea statului de drept, combaterea corupției și securitatea națională.

Pe agenda șefei statului se mai află și întrevederi cu oficiali britanici de rang înalt, în care vor fi abordate teme esențiale precum dezvoltarea economică, securitatea națională, combaterea corupției și susținerea reformelor democratice din R. Moldova.

„Regatul Unit este un partener important și un susținător constant al parcursului nostru european. Această vizită marchează un nou pas în aprofundarea cooperării noastre”, se arată în comunicat.

În cadrul întrevederilor, se va discuta și despre extinderea exporturilor moldovenești pe piața britanică, atragerea investițiilor și sprijinul continuu pentru consolidarea instituțiilor democratice. Președintele va avea și o întâlnire cu reprezentanții diasporei moldovenești din orașul Northampton.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...