
Maia Sandu ezită să spună deocamdată dacă își dorește sau nu dezbateri publice cu ceilalți pretendenți la Președinție. Chiar dacă numește această practică „un element util al democrației”, actualul șef de stat susține că aceasta devine inutilă atunci când „candidații care nu sunt autentici transformă discuțiile într-un spectacol de prost gust”.
„Dezbaterile sunt un element util al democrației, atunci când cei care participă în aceste dezbateri își doresc ca să dezbată subiecte concrete și într-un mod civilizat, atunci când mai mulți candidați tranformă aceste dezbateri într-un spectacol de prost gust, atunci aceasta nu prea ajută cetățenii să-și formeze o opinie. Vom vedea cum vor evolua lucrurile. O să vedem cu cine sunt dezbaterile”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV Chișinău.
Deși a spus că nu vrea să dea note candidaților, Maia Sandu i-a acuzat pe mulți că „sunt ghidați dintr-o singură sursă”.
„Nu am de gând să dau note la candidați. În aceste alegeri avem mai mulți caniddați care nu sunt autentici, care sunt ghidați dintr-o singură sursă și care sunt nu pentru ca să avem un proces democratic, ci ca să transforme aceste discuții în lucruri ridicole”, a mai adăugat Maia Sandu.
Amintim, în toamna 2020, Maia Sandu l-a chemat pe contracandidatul de atunci, Igor Dodon, la dezbateri publice, declarând că „cetățenii noștri merită un președinte care nu se teme de dezbateri și nu se ascunde de oameni”.
La o primă confruntare, candidatul susținut de PSRM, Igor Dodon, nu s-a prezentat. În cel de-al doilea tur de scrutin, acesta a acceptat deja o dezbatere pe „teren neutru”, însă, ulterior, Maia Sandu nu a dat curs invitației.