Maia Sandu exclude o coaliție în viitorul Parlament: Ori majoritate, ori în opoziție

În viitorul Parlament, PAS fie obține majoritatea, fie merge în opoziție. Este declarația categorică a șefei statului, Maia Sandu, care exclude, după alegerile parlamentare, o coaliție dintre partidul aflat acum la guvernare și o altă forță care va intra în legislativ.

„Acum este nevoie de o majoritate parlamentară care să promoveze integrarea europeană, nu doar pentru că integrarea europeană este proiectul nostru de țară. Noi avem nevoie de UE pentru ca să punem țara la adăpost, să fim în siguranță, deoarece trăim vremuri periculoase, cu multă incertitudine. Nu avem timp să lăsăm patru ani țara în afara acestui proces de integrare sau să o lăsăm la cheremul cuiva care să inventeze lucruri ca să pună piedici procesului. În următorul mandat al Parlamentului, trebuie să punem țara la adăpost și de asta nu cred că tot felul de asemenea coaliții funcționează. E nevoie de o majoritate parlamentară serioasă când vine vorba de integrare. Dacă nu se va întâmpla, desigur, există riscul destul de serios ca PAS să ajungă în opoziție”, a declarat Maia Sandu în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova.

De asemenea, fostul lidera al PAS exclude vreo alianță cu socialiștii, așa cum s-a întâmplat în 2019.

„A fost o situație specială atunci, trebuia de alungat Plahotniuc, a fost o situație de excepție, acum nu se justifică asemenea situații de excepție”, a subliniat Maia Sandu.

Alegerile parlamentare vor fi organizate, cel mai probabil, în toamna acestui an. Sondajele din ultimul an arată că PAS ar urma să piardă în viitorul legislativ până la 20 de deputați și că nici o forță politică nu va obține majoritatea.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...