Președintele Maia Sandu este așteptată astăzi la Castelul regal de la Săvârșin, România, unde urmează să ia prânzul cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, şi Alteţa Sa Regală Principele Radu.
Sandu se află în România pentru a ridica premiul „Timișoara Pentru Valori Europene”, în valoare de 30 de mii de euro.
„Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu vor întâmpina pe Excelenţa Sa doamna preşedinte Maia Sandu în Satul Regal, la ora 14.00. Apoi, înaltul oaspete va fi invitat la dejun în Castelul Regal Săvârşin. După prânz, Preşedintele Republicii Moldova va vizita Parcul Regal şi Muzeul Regal al Automobilului alături de Majestatea Sa şi Alteţa Sa Regală”, anunță reprezentanții Casei Regale.
Vizita la Săvârşin se va încheia în jurul orei 16:00. Preşedintele Maia Sandu va primi, sâmbătă, Premiul „Timişoara Pentru Valori Europene”, acordat de Primăria municipiului Timişoara. Ceremonia de decernare va avea loc la Cinema Timiș, iar șefa statului moldovean va rosti un discurs „despre Europa și valorile care ne definesc”, anunță Radio Timișoara, cu referire la un comunicat al municipalității.
Premiul a fost înființat pentru a onora personalităţi recunoscute pe plan internaţional care promovează sau apără valorile europene în interiorul şi în afara Uniunii Europene, scrie sursa citată.
Maia Sandu este prima laureată a celei mai înalte distincţii instituite anul acesta de Municipiul Timişoara. Primarul Dominic Fritz, preciza recent că premiul este susţinut din contribuţii ale unor companii timişorene.