Maine, al doilea stat american care îl scoate pe Donald Trump de pe buletinul de vot

Statul american Maine a anunţat joi că Donald Trump nu va apărea pe buletinele de vot în alegerile primare republicane pentru alegerile prezidenţiale din 2024. Spre deosebire de Colorado, unde decizia a fost luată de Curtea Supremă locală, în Maine este vorba de o decizie administrativă a secretarul de stat, Shenna Bellows.

Aceasta face parte din Partidul Democrat, însă afirmă că a analizat situația în urma contestației eligibilității lui Trump de către un grup de cetățeni și a ajuns la concluzia că acesta se încadrează în dispozițiile celui de-al XIV-lea Amendament al Constituției SUA, referitor la incitarea la insurecție în evenimentele din 6 ianuarie 2021.

„Nu am ajuns ușor la această decizie. Sunt conștientă că niciun secretar de stat nu a privat vreodată un candidat la președinție de accesul pe buletinul de vot, pe baza secțiunii a treia a celui de-al paisprezecelea amendament. Totuși, sunt, de asemenea, conștientă că niciun candidat la președinție nu s-a angajat vreodată într-o insurecție”, a declarat Bellows.

Oficialul a suspendat efectul deciziei sale până când cea mai înaltă instanță a statului se va pronunța în privința căilor de atac.

„Asistăm în direct la o încercare de a fura alegerile şi la privarea alegătorului american de dreptul său de vot”, a denunţat Donald Trump prin intermediul echipei sale de campanie.

Fostul preşedinte a fost inculpat pe 1 august la nivel federal şi apoi pe 14 august de statul Georgia, fiind acuzat că a urmărit să schimbe rezultatelor alegerilor din 2020. În mai multe state au fost declanşate proceduri pentru a bloca calea marelui favorit la primarele republicane.

Dacă în Michigan şi Minnesota acestea au fost respinse, Curtea Supremă din Colorado a fost prima, săptămâna trecută, care l-a declarat neeligibil pe Donald Trump pentru acţiunile sale din timpul atacului asupra Capitoliului.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...