Partidul Mișcarea de Alternativă Națională a depus o sesizare la Curtea Constituțională în care cere anularea ultimelor modificări făcute de deputații PAS la Codul Educației. Acestea prevăd ca toți șefii direcțiilor de învățământ din raioane, inclusiv din municipiul Chișinău, numiți în funcții în baza vechiului Regulament, să fie demiși.
Reprezentanții formațiunii au solicitat suspendarea acestor prevederi până când înalta curte se va expune. Sesizarea a fost depusă de deputatul Gaik Vartanean, alături de primarul Capitalei, Ion Ceban, care este și liderul MAN.
„Luați-vă mâinile de pe sistemul de educație din Chișinău!”, le-a transmis primarul deputaților PAS.
Ion Ceban a mai spus că aceste modificări au fost aprobate de majoritatea PAS în grabă, într-o zi, în ședința extraordinară. Mai mult, nu au fost organizate nici consultări publice, susține liderul MAN.
„Termenele stabilite – 45 zile pentru concedierea, de asemenea încalcă dreptul la muncă acestor persoane, și este evident că această grabă se datorează alegerilor locale… Dacă Curtea Constituțională va accepta argumentele noastre, atunci restabilirea drepturilor persoanelor concediate va fi dificilă, va trebui de efectuat mai multe proceduri legale, credem că corect și necesar este de a suspenda acțiunea normelor contestate pentru a evita consecințe grave”, a menționat Ion Ceban.