
Se încheie „maratonul scăderilor” pentru carburanți anunțat în ultima perioadă de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. Benzina și motorina se scumpesc din nou, după patru săptămâni de ieftiniri. Se întâmplă din cauza sancțiunilor americane asupra companiei ruse Lukoil, care deține o rețea de benzinării în R. Moldova, precum și a întreprinderii Rosneft. Astfel, pentru acest sfârșit de săptămână și pentru lunea viitoare se anunță o scumpire cu șase bani la motorină și cu patru bani la benzină. Un litru de benzină cu cifra octanică 95 ajunge la 22,48 lei, iar motorina standard – la 19,26 lei, transmite IPN.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) precizează, într-un comunicat, că tendința de micșorare a prețurilor la carburanți, înregistrată în Moldova de aproape patru săptămâni, a fost întreruptă, cauza fiind sancțiunile economice impuse de Statele Unite ale Americii împotriva companiilor petroliere ruse Rosneft și Lukoil.
ANRE mai informează că au crescut brusc cotațiile internaționale ale petrolului – cu circa 5%, ca urmare a măsurilor anunțate de Biroul pentru controlul activelor străine al Departamentului Trezoreriei SUA. Împreună, companiile Rosneft și Lukoil exportă aproximativ 3,1 milioane de barili/zi, ceea ce reprezintă o parte semnificativă din fluxurile de țiței ale Federației Ruse.
Noile sancțiuni implică riscuri secundare pentru sectoarele transporturilor maritime, bancar și de asigurări, ceea ce amplifică incertitudinile legate de lanțurile de aprovizionare și costurile logistice ale petrolului la nivel global, mai explică ANRE.
La rândul său, Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a declarat că este pregătită să își majoreze producția, pentru a stabiliza piața, dacă sancțiunile vor continua să afecteze fluxurile comerciale. OPEC acoperă aproximativ jumătate din producția mondială de țiței și a sporit obiectivele de producție cu peste 2,7 milioane barili pe zi, echivalentul a circa 2,5% din cererea globală. În noul context, cotațiile Platts pentru produsele petroliere derivate au înregistrat o creștere de 4% pentru benzină și 6,5% la motorină.