Marco Rubio: „Fără ajutorul SUA, Ucraina nu ar mai exista astăzi”. Washingtonul cere compromisuri pentru încheierea războiului

Ucraina nu ar mai exista ca stat suveran fără sprijinul militar și financiar oferit de Statele Unite, a declarat secretarul american de stat Marco Rubio. Oficialul a respins acuzațiile potrivit cărora administrația Trump ar fi restricționat deliberat accesul armatei ucrainene la sistemele de comunicații prin satelit și a vorbit despre perspectivele negocierilor de pace cu Rusia.

„Dacă nu ar fi existat asistența Statelor Unite, inclusiv cea oferită sub administrația Trump, Ucraina nu ar mai exista acum. Ucraina nu ar mai exista ca stat suveran”, a afirmat Rubio, în cadrul unei discuții cu jurnaliștii la Mumbai, India.

Secretarul de stat a subliniat că acest lucru nu diminuează curajul militarilor ucraineni, care au rezistat în fața unei armate mult mai numeroase. Totuși, el a insistat că niciun alt stat nu a făcut mai mult pentru Ucraina în ultimii patru ani și jumătate decât Statele Unite.

Rubio a respins acuzațiile că Washingtonul ar fi ordonat limitarea accesului Ucrainei la serviciile Starlink. Potrivit acestuia, deciziile privind utilizarea sistemului comercial aparțin companiei SpaceX, controlată de Elon Musk, și sunt reglementate prin contracte private.

„Președintele Statelor Unite nu are nimic de-a face cu deciziile luate de Starlink, Starshield sau de domnul Musk”, a declarat oficialul american, precizând că nu are cunoștință despre vreo informare prealabilă a administrației în legătură cu restricțiile.

Declarațiile vin după ce The Wall Street Journal a relatat că Elon Musk ar fi ordonat reducerea vitezei serviciilor de comunicații utilizate de armata ucraineană, afectând capacitățile militare ale Kievului.

Referindu-se la negocierile de pace, Rubio a afirmat că principala problemă care împiedică încheierea războiului rămâne controlul asupra teritoriilor din Donbas pe care Rusia le revendică, dar nu a reușit să le cucerească.

„În centrul acestei probleme se află acea parte a Donbasului pe care Rusia o cere, dar pe care nu a reușit să o cucerească pe câmpul de luptă și pe care Ucraina continuă să o controleze”, a explicat secretarul de stat.

El a precizat că au fost discutate mai multe soluții pentru depășirea divergențelor, însă un eventual acord presupune compromisuri din partea ambelor tabere. În același timp, Rubio a recunoscut că principala preocupare a Ucrainei este obținerea unor garanții de securitate care să împiedice o nouă invazie rusă.

Oficialul american a calificat drept „pozitivă” întâlnirea dintre emisarul special al SUA, Steve Witkoff, și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată în Norvegia. Potrivit lui Rubio, Witkoff urmează să prezinte conducerii ruse, la Sankt Petersburg, ideile discutate cu partea ucraineană, pentru a vedea dacă pot fi reduse diferențele dintre pozițiile celor două țări.

„Este o negociere foarte dificilă. Dacă acest război ar fi fost ușor de rezolvat, ar fi fost rezolvat cu mult timp în urmă”, a concluzionat Marco Rubio.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...