
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, va călători la Vatican și în Italia pentru întâlniri săptămâna viitoare, au relatat duminică două ziare italiene, informează duminică Reuters, citat de Agerpres.
Cotidianele naționale La Repubblica și Corriere della Sera nu menționează dacă Rubio, care este catolic, se va întâlni personal cu suveranul pontif, dar relatează că este de așteptat ca secretarul de stat american să se întâlnească cu cardinalul Pietro Parolin, principalul oficial diplomatic al Vaticanului.
Rubio s-a întâlnit ultima dată cu papa Leon, primul papă american, în mai 2025, alături de vicepreședintele JD Vance. Cei doi oficiali americani au participat la slujba inaugurală a noului papă în Piața Sfântul Petru și au avut o întâlnire privată cu pontiful a doua zi. Papa, care a menținut un profil relativ discret pe scena mondială în primele luni de pontificat, a devenit în ultimele săptămâni un critic tot mai deschis al războiului condus de SUA și Israel împotriva Iranului și a criticat aspru politicile antiimigrație intransigente ale administrației Trump. La rândul său, republicanul l-a criticat pe papă pe rețelele de socializare de mai multe ori în aprilie, la un moment dat numindu-l pe pontif „groaznic”.
Rubio urmează totodată să poarte discuții cu miniștrii de externe și al apărării din Italia, au relatat ziarele, adăugând că vizita are ca scop atenuarea tensiunilor dintre cele două țări după criticile directe de luna trecută ale lui Trump la adresa prim-ministrului italian Giorgia Meloni, unul dintre cei mai apropiați aliați europeni ai săi.
Programul nu a fost încă finalizat, a relatat Corriere della Sera, iar o întâlnire cu Meloni nu este exclusă, a adăugat La Repubblica. Călătoria are loc după ce Pentagonul a anunțat vineri retragerea a 5.000 de soldați americani din Germania, unde se află cea mai mare bază a sa din Europa, în contextul în care ruptura privind războiul din Iran și tensiunile tarifare au pus și mai multă presiune pe relațiile dintre SUA și Europa. Italia se numără printre țările europene cu cea mai mare prezență de trupe americane, cu aproape 13.000 de soldați activi la sfârșitul anului 2025, distribuiți în șase baze.
Departamentul de Stat al SUA, biroul de presă al Vaticanului și un purtător de cuvânt al guvernului italian nu au răspuns imediat la întrebările legate de aceste relatări.