
Ministerul de Externe al Regatului Unit a anunțat că discuțiile la nivel înalt prevăzute pentru astăzi au fost amânate, pe fondul unor scurgeri de informații potrivit cărora Rusia ar fi dispusă să renunțe la pretențiile teritoriale asupra a trei regiuni ucrainene pe care le controlează doar parțial, în schimbul recunoașterii anexării Crimeei de către Statele Unite, transmite RBC-Ukraine.
„Confirmăm că întâlnirea de astăzi privind negocierile de pace pentru Ucraina, la nivel de miniștri de Externe, este amânată. Discuțiile la nivel oficial vor continua, însă acestea se vor desfășura cu ușile închise, fără accesul presei”, se arată într-un comunicat.
Întâlnirea, care avea ca scop relansarea eforturilor de soluționare a războiului declanșat de Rusia în Ucraina, se confrunta deja cu obstacole majore, după ce secretarul de stat american Marco Rubio, ministrul britanic de Externe David Lammy și alți oficiali și-au anulat participarea, ceea ce a dus la o degradare a nivelului reuniunii și a aruncat o umbră asupra procesului de pace, notează RFE/RL.