Regatul Unit va dezvălui luni, 12 mai, un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, a anunțat Ministerul britanic de Externe într-un comunicat oficial. Decizia vine în urma refuzului președintelui rus Vladimir Putin de a accepta propunerea europeană privind un armistițiu complet de 30 de zile, propunere formulată pe 10 mai în timpul vizitei oficiale a liderilor din Marea Britanie, Franța, Germania și Polonia la Kiev.
La scurt timp după ce Ucraina și aliații săi europeni au cerut Rusiei să accepte armistițiul, Putin a susținut un discurs nocturn în care a marcat încheierea armistițiului de „Ziua Victoriei” și a respins apelul la încetarea focului. În schimb, liderul de la Kremlin a invitat Ucraina la discuții directe la Istanbul începând cu 15 mai, acuzând în același timp țările europene de emiterea unor „ultimatumuri”.
„Statele au convenit că, dacă Rusia refuză un armistițiu total și necondiționat, vor fi aplicate sancțiuni mai dure asupra sectoarelor bancar și energetic, inclusiv asupra combustibililor fosili, petrolului și flotei maritime fantomă”, se arată într-o declarație comună semnată de liderii din Marea Britanie, Franța, Germania, Polonia și Ucraina.
Ministerul britanic de Externe nu a precizat în detaliu cine va fi vizat, menționând doar că noile sancțiuni vor fi îndreptate împotriva „actorilor care sprijină invazia ilegală a Rusiei în Ucraina”. Pachetul de măsuri va fi prezentat oficial de ministrul de Externe David Lammy în cadrul reuniunii miniștrilor de Externe din formatul european Weimar+ care va avea loc la Londra.
Această întâlnire are loc înaintea unui summit important dintre premierul britanic Keir Starmer și liderii Uniunii Europene programat pe 19 mai.
Propunerea europeană pentru un armistițiu de 30 de zile este susținută și de Statele Unite, care au lansat pentru prima dată această idee în luna martie. Ucraina și-a exprimat acordul încă de atunci, însă Moscova a respins orice încetare a focului care nu includea oprirea completă a sprijinului militar extern pentru Kiev.
Pe 11 mai, președintele american Donald Trump a transmis un mesaj public în care a cerut ambelor părți să se întâlnească la Istanbul pe 15 mai. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a răspuns pozitiv inițiativei, dar a subliniat că discuțiile trebuie să aibă loc doar în condițiile unei încetări reale a focului.
„Nu are sens să prelungim vărsarea de sânge. Iar joi îl voi aștepta pe Putin în Turcia”.
Între timp, oficialii europeni pregătesc al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care ar urma să includă peste 100 de nave implicate în operațiunile „flotei fantomă” ruse, dar și persoane suspectate de implicare în utilizarea armelor chimice în Ucraina.