Marian Lupu cere ca CEC să asigure prezența observatorilor în secțiile de votare din străinătate, inclusiv pentru opoziție  

Comisă Electorală Centrală ar trebuie să finanțeze prezența observatorilor în secțiile de votare din afara R. Moldova în cadrul alegerilor parlamentare din toamnă, inclusiv a reprezentanților partidelor de opoziție. Opinia aparține liderului „Respect Moldova”, Marian Lupu. Potrivit lui, alegătorii trebuie să fie siguri că rezultatele sunt corecte și corespund votului exprimat. În caz contrar, vor rămâne suspiciuni că guvernarea nu exprimă voința poporului.

„Legitimitatea viitorului parlament și guvern depinde de încrederea oamenilor în corectitudinea scrutinului parlamentar. Am văzut că, la precedentul scrutin, în secțiile de votare din străinătate, spre deosebire de cele din țară, nu au fost comisii de observatori. Tocmai de aceea, din bugetul anunțat de Comisia Electorală Centrală pentru alegerile parlamentare din această toamnă, consider că este necesar de a folosi o parte pentru a asigura o reprezentare echilibrată a observatorilor, a reprezentanților diferitelor partide politice în secțiile de votare din străinătate”, a declarat Marian Lupu. 

La alegerile parlamentare din septembrie, Comisia Electorală Centrală își propune să deschidă cel puțin 250 de secții de votare în străinătate, față de 150 cât au activat la scrutinul din 2021. Numărul va fi unul record pentru procesul electoral desfășurat peste hotare.

La alegerile parlamentare din 2021, în străinătate au fost deschise 150 de secții de votare, iar la prezidențialele din 2024, moldovenii din diasporă au votat în 231 de birouri deschise în 37 de state. Cele mai multe, 60 la număr, au activat în Italia, după care a urmat Germania, Franța, Marea Britanie și România.  

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...