Partidul naționalist al lui Marine Le Pen, Adunarea Națională, a câştigat alegerile europene din Franţa, cu circa 32% din voturi, de peste două ori mai mult decât coaliţia care îl susţine pe preşedintele Emmanuel Macron.
Partidul Renașterii lui Macron, condus de Valerie Hayer, a primit 15,2% din voturi, o scădere semnificativă față de cele 22% pe care le-a primit la alegerile din 2019.
Le Pen a anunțat că e gata să vină la guvernare, după dizolvarea parlamentului și anunțul organizării de alegeri anticipate.
„Acordând listei RN peste 32%, francezii tocmai ne-au acordat cel mai mare scor al unui partid din ultimii 40 de ani”, a reacţionat Marine Le Pen, văzută pe scară largă drept favorită pentru alegerile din 2027, la care Macron nu va putea candida.
Imediat după publicarea exit-poll-urilor, Jordan Bardella, actualul președinte al partidului, în vârstă de doar 28 de ani, i-a cerut lui Macron să dizolve parlamentul, iar anunţul preşedintelui în acest sens a venit la scurt timp.
„Votul francezilor este decisiv: preşedintele, răspunzând apelului lui Jordan Bardella, tocmai a anunţat că poporul francez se va întoarce la urne peste câteva săptămâni”, a adăugat Marine Le Pen, care a „salutat” dizolvarea Adunării Naţionale.
„Suntem gata să ne exercităm puterea, gata să punem capăt imigraţiei în masă, să facem din puterea de cumpărare o prioritate, gata să relansăm Franţa”, a mai spus Marine Le Pen, fondatorul și primul președinte al partidului.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declanşat duminică un cutremur politic convocând alegeri legislative anticipate pentru sfârşitul acestei luni.
Potrivit analiștilor politici, în cazul în care Partidul Adunarea Națională va câştiga majoritatea, Macron va continua să dirijeze apărarea şi politica externă, dar va pierde puterea de a stabili agenda internă, de la politică economică la securitate.