
O nouă mărturie cutremurătoare iese la iveală în ancheta privind accidentul rutier mortal din România, în care șapte suporteri ai echipei PAOK Salonic și-au pierdut viața, iar alți trei au fost răniți grav, în timpul deplasării la un meci din Franța.
Potrivit medicului grec Dimitris Koukoulas, aflat la spitalul din Timișoara, unul dintre supraviețuitori i-a spus că, în momentul depășirii, „s-a blocat volanul” din cauza sistemului de asistență la menținerea benzii (lane assist), relatează publicația elenă Protothema.
„În timpul depășirii, sistemul lane assist s-a activat și a blocat direcția. Șoferul nu a mai putut redresa mașina și a pierdut controlul”, a relatat medicul, într-o declarație pentru televiziunea publică din Grecia.
Totuși, autoritățile subliniază că investigația va stabili dacă aceasta a fost cauza reală a accidentului, întrucât, în mod normal, sistemul se dezactivează automat atunci când este semnalizată schimbarea benzii.
Sistemul de asistență la menținerea benzii monitorizează marcajele rutiere cu ajutorul camerelor și intervine asupra direcției atunci când vehiculul părăsește banda de circulație. Deși este conceput pentru a spori siguranța, responsabilitatea finală rămâne la șofer.
Funcționarea sistemului poate diferi în funcție de producător și model.
Directorul spitalului din Timișoara a declarat că cei trei răniți sunt conștienți, comunică cu personalul medical și se află într-o stare stabilă, putând fi transferați în Grecia în perioada următoare. Doi dintre pacienți prezintă fracturi la membrele inferioare, iar al treilea se află sub supraveghere medicală, fără a fi în pericol vital.
Ambasadoarea Greciei în România, Lili Evangelia Grammatika, a afirmat că este profund marcată de tragedie și a apreciat cooperarea excelentă cu autoritățile române. Aceasta a precizat că procedurile pentru repatrierea celor șapte victime sunt în desfășurare.
„Gestionăm o criză extrem de dificilă, care implică pierderea unor tineri. Colaborarea cu autoritățile române este la cel mai înalt nivel, atât pentru repatrierea victimelor, cât și pentru îngrijirea răniților”, a declarat diplomata.
Accidentul a avut loc în județul Timiș, pe drumul DN6 – E70, în apropiere de Lugoj. Autoutilitara în care se aflau cei zece suporteri a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de un camion.
Imaginile surprinse de o cameră de bord arată că, după o depășire, vehiculul părea să revină pe banda sa, însă a intrat brusc pe sens opus.
Șase pasageri au murit pe loc, iar al șaptelea a decedat ulterior în ambulanță. Trei persoane au fost transportate la spital.
Tragedia a provocat un val de emoție în Grecia, în special în Salonic, Alexandria, Katerini și alte orașe de unde proveneau victimele.
În fața stadionului Toumba, suporterii au depus flori, lumânări și fulare ale clubului PAOK, în memoria celor dispăruți. Steagurile au fost coborâte în bernă, iar atmosfera a fost una de profundă reculegere.
Antrenorul echipei PAOK, Răzvan Lucescu, împreună cu jucători și reprezentanți ai clubului, au venit la stadion pentru a aduce un ultim omagiu victimelor.
Autoritățile române continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Sunt analizate imaginile video, starea tehnică a vehiculului și datele sistemelor electronice de bord.