Mașinile parcate neregulamentar vor putea fi ridicate doar dacă vor genera situații de accident sau vor bloca alte automobile sau pietoni

Mașinile care vor staționa sau vor fi parcate neregulamentar vor putea fi duse la parcarea specială de la Trușeni sau la cele ale inspectoratelor doar în cazul în care generează riscuri de accidente, blochează alte automobile și treceri de pietoni sau se află în intersecții sau în apropierea lor. Totodată, în cazul în care se decide evacuarea mașinii, acest lucru va putea fi făcut doar după ce agentul constatator va lua legătura cu proprietarul mașinii.

Modificările ce urmează să fie făcute la Codul Contravențional vor fi propuse spre examinare Parlamentului. Autorii proiectului susțin că proiectul este necesar în condițiile în care se constată tot mai des abuzuri legate de ridicarea și transportarea automobilului la parcarea specială.

„Mașina, chiar dacă este parcată neregulamentar, va trebui să întrunească cel puțin una dintre condiții, pentru a fi ridicată. În caz contrar, se va aplica doar sancțiunea de către poliție, fără ridicarea mașinii”, a declarat deputatul PAS, Dorian Istratii, citat de IPN.

Automobilul va putea fi evacuat dacă blochează accesul la scări, rampe sau planuri înclinate de bordură destinate persoanelor cu dizabilități și altor grupuri cu mobilitate redusă. De asemenea, dacă creează obstacole pentru activitate autovehiculelor speciale destinate întreținerii și reparării drumurilor, salubrizare și a serviciilor de utilitate publică. Vor evacuate și mașinile care se află pe trecerile la nivel cu cale ferată și mai aproape de 50 de metri față de acestea, se află în tuneluri, pe poduri, viaducte, rampe și sub acestea.

În prezent, Codul Contravențional prevede că vehiculul poate fi adus la staţia de parcare specială sau pe teritoriul subdiviziunii de poliţie în cazul în care șoferul a fost înlăturat de la conducerea mașinii în urma unei abateri, dacă staționarea vehiculului poate genera un pericol iminent sau dacă a fost lăsat într-un loc interzis pentru parcare.

Faptul aducerii vehiculului la staţia de parcare specială sau pe teritoriul subdiviziunii de poliţie se consemnează într-un proces-verbal, care se încheie în patru exemplare. Unul rămâne la persoana care a decis aducerea vehiculului la parcare, al doilea se remite persoanei care a organizat aducerea, al treilea exemplar se înmânează persoanei care a luat în primire vehiculul la parcare, iar cel de-al patrulea se înmânează proprietarului sau posesorului de vehicul ori i se expediază recomandat la domiciliu.

Vehiculul parcat se restituie proprietarului, posesorului sau reprezentantului legal imediat după achitarea amenzii sau înlăturarea temeiurilor pentru aducerea la parcare. Cheltuielile de aducere şi de staţionare a vehiculului la parcare sunt suportate de contravenient.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...