
Deși sesiunea de examene din acest an a adus un număr record de absolvenți cu media 10 la bacalaureat și o ușoară creștere a ratei de promovare, matematica continuă să fie disciplina care le-a creat cele mai mari dificultăți elevilor atât la examenul de bacalaureat, cât și la cel de absolvire a gimnaziului.
Datele prezentate de Ministerul Educației arată că, în cazul examenelor de gimnaziu, matematica a înregistrat cea mai redusă rată de promovare dintre toate disciplinele – 76,4%, în timp ce la celelalte probe procentul elevilor promovați a depășit 80%, ajungând chiar la peste 95% – la Limba și literatura română, Limba și literatura rusă și Istoria românilor și universală.
Tot matematica a avut și una dintre cele mai mici note medii – 5,90. De altfel, la niciuna dintre probele susținute de absolvenții clasei a IX-a media nu a depășit nota 7. Cea mai mare medie a fost înregistrată la Istoria românilor și universală – 6,65, urmată de Limba și literatura română – 6,61, Limba și literatura rusă – 6,32 și Limba și literatura română pentru elevii din școlile cu predare în rusă – 5,70.
Și la bacalaureat, matematica a rămas disciplina cu cele mai modeste rezultate, chiar dacă indicatorii au fost mai buni decât în anii precedenți. Potrivit directoarei Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, rata de promovare la această probă a crescut de la 66% în 2025 la 69% în 2026, iar nota medie a urcat de la 5,26 la 5,36.
„În pofida nemulțumirilor exprimate de unii candidați după examenul de matematică, rata de promovare și nota medie au crescut comparativ cu anul trecut”, a precizat Ivanov.
În același timp, rezultatele generale ale examenului de bacalaureat sunt în creștere. Rata de promovare a ajuns la 75,4%, cel mai înalt nivel din ultimii ani, iar 85 de absolvenți au obținut media 10 pe linie, un număr record comparativ cu 73 în 2025 și 47 în 2024.
Potrivit Ministerului Educației, peste 90% dintre absolvenții de liceu au promovat examenul din prima încercare, iar numărul candidaților cu medii de peste 8 și 9 a crescut semnificativ față de anul trecut.
Rezultatele prezentate sunt preliminare și pot fi modificate după examinarea contestațiilor.