
Vizita liderilor occidentali Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Keir Starmer și Donald Tusk la Kiev, organizată pentru promovarea unui armistițiu de 30 de zile și relansarea eforturilor de pace în Ucraina, a fost dur criticată de Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei. Acesta a publicat mesaje virulente pe rețelele de socializare, adresându-se într-un limbaj vulgar și amenințător atât liderilor europeni, cât și președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
„Macron, Merz, Starmer și Tusk ar fi trebuit să discute despre pace la Kiev. În schimb, lansează amenințări împotriva Rusiei. Fie un armistițiu pentru a da un răgaz hoardelor banderoviste, fie noi sancțiuni. Credeți că e înțelept, nu? Băgați-vă aceste planuri de pace în fundurile voastre pangender!”, a scris Medvedev pe platforma X.
Ulterior, într-un mesaj publicat pe Telegram, fostul președinte rus a ironizat ideea că Rusia ar putea renunța la garanțiile privind securitatea liderilor occidentali aflați în Ucraina.
„Ce va face un păduche tifoid cu nasul plin de cocaină dacă primește vestea că țara noastră nu mai poate ‘garanta siguranța șederii’ liderilor europeni care au sosit astăzi la Kiev? Bine, nu te agita, șobolanule! Armata noastră, spre deosebire de ticăloșii banderoviști, nu se ocupă cu terorismul. Doar adu-ți aminte astăzi, nemernicule, ce ai spus despre parada Victoriei de la Moscova.”
Mesajele sale vin la o zi după parada militară organizată la Moscova, la care Vladimir Putin a fost însoțit de circa 20 de lideri străini, inclusiv președintele Chinei, Xi Jinping.
Între timp, la Kiev, președintele Zelenski a găzduit o reuniune a liderilor europeni din așa-numita „coaliție a celor dispuși”, urmată de o convorbire telefonică cu președintele SUA, Donald Trump. Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sibiga, a anunțat că Ucraina și aliații săi sunt gata pentru o încetare completă a focului pe toate fronturile, începând de luni, pentru cel puțin 30 de zile.
„Dacă Rusia este de acord și se asigură o monitorizare eficientă, un armistițiu durabil și măsuri de consolidare a încrederii pot deschide calea către negocieri de pace”, a transmis Sibiga.
Într-o declarație comună, Macron, Merz, Starmer și Tusk au afirmat că vor continua să susțină Ucraina și să sporească presiunea asupra Rusiei până când aceasta va accepta o încetare durabilă a ostilităților. Președintele francez și premierul britanic conduc „coaliția voluntarilor”, un grup de state care oferă garanții de securitate Kievului și lucrează la reconstrucția capacităților militare ale Ucrainei în eventualitatea unui acord de pace.