Membrul Consiliului de administrație al ANRE Alexei Taran va prelua funcția de director general al instituției

Alexei Taran a fost învestit azi în funcția de director general al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Acesta îl va înlocui pe Veaceslav Untilă, al cărui mandat a exprirat în luna februarie. Proiectul de hotărâre a fost votat azi de Parlament.

Alexei Taran face parte din Consiliul de administrație al ANRE din martie a 2022 și va deține funcția de director general al instituției până în martie 2028, atunci când îi expiră mandatul.

Acesta a absolvit Academia de Studii Economice din București în 2008, iar înainte de a ajunge director la ANRE a activat, timp de 12 ani, în cadrul a două companii petroliere din România și Republica Moldova.

Potrivit legislației, Consiliul de administrație al ANRE este condus din cinci directori, care sunt selectați prin concurs și numiți în funcție de Parlament. Totodată, la propunerea Președintelui Parlamentului, se învestește în funcția de director general unul dintre directorii Consiliului, luând în considerare experiența în sectoarele reglementate de ANRE, precum și în funcția de conducere.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...