Mesaj dur de la Bruxelles. Ucraina nu va avansa în procesul de aderare la UE fără rezultate concrete în dosarele de corupție la „vârful societății”

Kievul trebuie să îi urmărească penal pe actorii politici și oamenii de afaceri corupți dacă dorește să adere la Uniunea Europeană, a avertizat un oficial de rang înalt de la Bruxelles, în timp ce presiunea asupra președintelui ucrainean Volodimir Zelenski crește din cauza unor acuzațiilor de corupție.

Într-un interviu acordat publicației POLITICO, comisarul european pentru justiție, Michael McGrath, a declarat că guvernele europene nu vor sprijini aderarea unui stat candidat precum Ucraina la blocul comunitar cu 27 de membri, dacă acesta nu poate demonstra că dispune de un sistem eficient de combatere a criminalității la vârful societății.

Declarația vine într-un moment sensibil, în care o anchetă privind un presupus plan de delapidare a aproximativ 100 de milioane de dolari din sectorul energetic s-a extins până la persoane influente din anturajul președintelui ucrainean.

„Trebuie să existe, în orice țară candidată, un sistem robust pentru gestionarea cazurilor de corupție la nivel înalt. Este nevoie de un sistem solid de investigație și, în final, de urmăriri penale și condamnări. Demonstrând o eficiență reală în acest domeniu, statele membre arată că îndeplinesc criteriile, iar acest lucru este cerut și statelor care doresc să intre în Uniunea Europeană”, a subliniat McGrath.

La scurt timp după declarațiile lui McGrath, anchetatorii anticorupție au efectuat, vineri, percheziții la sediul celui mai influent consilier al lui Zelenski, Andrei Ermak, în cadrul investigației aflate în desfășurare, notează publicația.

Oficialul european a subliniat că niciun stat membru nu va susține aderarea Ucrainei dacă aceasta nu poate demonstra rezultate clare în combaterea corupției.

„Dacă aceste standarde nu sunt îndeplinite, nu veți obține sprijinul necesar pentru a avansa pe calea aderării”, a avertizat McGrath.

Ancheta anticorupție izbucnește într-un moment critic pentru Ucraina. Președintele american Donald Trump pune presiune asupra lui Zelenski pentru a accepta un acord de pace care ar putea implica cedări teritoriale în favoarea Rusiei. În paralel, Ungaria blochează de luni de zile progresele Kievului pe drumul spre UE.

În ciuda presiunilor, comisarul european spune că Ucraina „depune cele mai bune eforturi” pentru a avansa în reformele anticorupție, dar insistă că procesul este atent monitorizat de Bruxelles.

„Avem o relație foarte deschisă și sinceră cu autoritățile ucrainene privind cerințele pe care trebuie să le îndeplinească. (…) Este un proces, iar noi monitorizăm atent evoluțiile și rămânem în contact permanent cu autoritățile ucrainene în legătură cu problemele care ne sunt semnalate sau care apar în spațiul public”, a spus el, adăugând că standardele statului de drept sunt obligatorii pentru toate țările care vor să adere.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...