Mesajul lui Vlad Filat pentru Maia Sandu: Sectorul agrar nu este doar despre producția alimentară, este întâi de toate despre oameni

Maia Sandu a adus fermierii moldoveni, împreună cu tot sectorul agrar, pe marginea prăpastiei. Anume ea, nu subordonații săi, pentru că toți cei 63 deputați ai PAS, precum și toți miniștrii din guvernul PAS, au fost aleși exclusiv de Maia Sandu. Afirmația aparține fostului premier Vlad Filat, care o acuză pe șefa statului că abordează în mod cinic și superficial problemele agricultorilor și face abstracție de faptul că aici este vorba, în primul rând, despre oameni și abia după aceea despre lucruri materiale.

„Declarațiile despre faptul că sectorul agrar nu mai este cel mai important domeniu al economiei naționale demonstrează cât de rătăcită este Maia Sandu. Ea se referă la sectoare și este indiferentă față de oameni. Ea nu înțelege că fiecare declarație și fiecare decizie a Președintelui țării trebuie să ajute oamenii, nu să le distrugă viața. Astăzi Republica Moldova nu are Președinte. Astăzi Președinția este ocupată de un om care atacă moldovenii și distruge Moldova”, scrie Filat, într-o postare pe rețelele de socializare.

În context, el îi atrage atenția Maiei Sandu că sectorul agrar nu este doar despre producția alimentară și despre securitatea alimentară a țării.

„Sectorul agrar nu este doar despre lucruri neînsuflețite. Sectorul agrar este mai întâi de toate despre oamenii care activează în acest domeniu. Oameni, care își fac zilnic munca și Dvs. sunteți obligată să le apărați atât dreptul la muncă, cât și dreptul să trăiască decent din această muncă. Sectorul agrar este despre oamenii care își fac cinstit munca, spre deosebire de cei de la guvernare”, notează fostul premier.

Astfel, el le transmite agricultorilor care protestează să nu aștepte ajutor din partea actualei guvernări.

„Maia Sandu și camarila ei NU POT și NU VOR să vă apere și ajute. Pentru că sunt incompetenți și iresponsabili. Maiei Sandu nu-i pasă de oameni, nu-i pasă de prezentul Moldovei, și mai puțin de viitorul ei. Ei îi pasă de cei care o servesc. În realitate, astăzi Moldova este mult mai săracă decât a fost când Maia Sandu și-a început mandatul. Și, din păcate, Moldova va fi și mai săracă la sfârșitul acestui an. Maia Sandu și PAS au stors Moldova la propriu. Au stors-o în interes de partid, pentru binele lor personal”, mai scri Filat, adăugând că protestul fermierilor este motivat, „mult mai motivat decât tot ce a făcut Maia Sandu în calitatea de președinte”.

Distribuie acest articol

2 thoughts on “Mesajul lui Vlad Filat pentru Maia Sandu: Sectorul agrar nu este doar despre producția alimentară, este întâi de toate despre oameni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram